Năstase Fănel, primarul comunei Traian: „Îi respect pe oameni și de aici trebuie să decurgă toate lucrurile“

Un element cheie revine, iar și iar, în discuţia cu primarul comunei Traian, aproape indiferent de subiectul pe care l-am aborda. Oamenii. În cazul acesta, oamenii localitãţii sale. Ascultându-l în timp ce vorbește despre investiţii, despre proiecte sau realizãri, și chiar și despre campania electoralã, devine însã ușor de înţeles cã ei, oamenii, sunt prioritatea sa, fie din postura de edil, fie din cea de candidat pentru un nou mandat de primar.
nastase fanel
Năstase Fănel

Reporter: Domnule primar, sã vorbim, pentru început, despre ce s-a întâmplat în comuna Traian, din punctul de vedere al activitãţii edilitare, între anii 2008 și 2012.
Năstase Fănel: Chiar dacă nu am avut partidul la guvernare, noi am reușit, din puținul nostru – care la un calcul ar da totuși o cifră destul de mărișoară, ca investiție – am reușit să ne punem la punct tot ce înseamnă clădire, proprietate a domeniului public, extinderea rețelei de alimentare cu apă, o investiție care ne-a costat din bugetul local aproximativ 10 miliarde, un parc modern, cochet – realizat nu cu foarte mulți bani, costurile pentru acest părculeț de joacă pentru copii fiind undeva în jurul a 40 de mii, în ciuda faptului că nu este un proiect din fonduri europene – școală, grădiniță, și am pus în funcțiune sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, un proiect în asociere cu încă trei comune – Grivița, Miloșești și Reviga, proiect care se duce undeva în jurul a unui milion de euro, pentru toate comunele. Asta înseamnă 10 miliarde fonduri nerambursabile. Am reușit, de asemenea, să ne branșăm gospodăriile la sistem în proporție de 70%, după extinderea rețelei de alimentare cu apă. Anul trecut am realizat și o extindere de rețea electrică, o investiție în jurul a 700 de milioane. La acel moment, erau foarte multe case poziţionate la margine de intravilan, acolo nu existau stâlpi și a trebuit să facem extinderea noastrã, în condiţiile în care ENEL-ul nu a avut nici un interes să își extindă rețeaua.
Cred că am făcut suficient de multe lucruri pentru ca oamenii să vadă că am avut voință și că, într-un fel, s-au ales și ei cu ceva de pe urma noastră. Adică nu degeaba, sper, au pus ștampila pe lista de consilieri PSD, pe candidatul PSD la funcția de primar. Eu cred că o să avem câștig de cauză și la alegerile astea. Sper!
Reporter: Aceste investiții pot fi considerate puncte forte în convingerea cetățenilor că ați făcut tot ceea ce ați putut în cei patru ani de mandat?
Năstase Fănel: Da, cel mai tare argument al nostru este chiar ceea ce am făcut în mandatul 2008 – 2012. În această perioadă, mandatul meu s-a împărțit – fără voia mea – în douã etape, prima fiind 2008-2010, când consiliul local nu a funcționat deloc și a trebuit să ajungem la dizolvarea lui. Destul de greu ne-am mișcat în acea perioadă, nefiind hotărâri de CL, însã în mare parte am asigurat funcționarea administrației publice locale cu tot ce înseamnă instituții, școală, grădiniță, tot ce ține de primărie. Totuși, în perioada aceea, investițiile au stat pe loc. După ce am organizat din nou alegeri pentru Consiliul Local – lucru nedorit de mine dar așa a fost să fie -, lucrurile au început să prindă contur. Până la dizolvarea consiliului local, configurația CL la vremea aceea era destul de ciudată: 6 consilieri PNL, 6 PSD și unul PDL. Ei, bine, nici cei 6 de la PSD și nici cei de la PNL, în ciuda faptului că era un număr de voturi, nu puteau să ia vreo decizie până nu-l consultau pe cel de la PDL. Și, bineînțeles, acela voia viceprimar astăzi, mâine nu mai voia, dar nu voia să voteze nici cu unii nici cu ceilalţi, și uite așa nu făcea majoritate nimeni și de aici s-a ajuns la dizolvarea CL. După 2010, când au avut loc alegeri locale, în 21 martie, am reușit să convingem oamenii să ne dea și majoritate în CL și pot să spun că asta a fost perioada de grație în care noi a trebuit să lucrăm foarte mult, 2010-2012, și nu puține au fost investițiile în perioada asta.
Reporter: În campania electorală anterioară, cu ce ofertă v-ați prezentat?
Năstase Fănel: Alegerile trecute nu le-am câștigat promițând oamenilor ceva. Și, iatã, sunt acum 16 investiții care se duc undeva la 40 de miliarde, dar nu le-am promis. Am avut o ofertă electorală, dar nu am promis. Adversarii au zis cã e imposibil să câștig alegerile fără să promit oamenilor ceva. Eu am promis doar că, dacă ajung acolo, o să îi respect și de aici trebuie să decurgă toate lucrurile. Oamenii au luat de bun lucrul ăsta și cred că nu i-am înșelat, că într-adevăr așa s-a întâmplat.
Reporter: Dacă la alegerile trecute nu ați promis, acum aveți o ofertă electorală?
Năstase Fănel: Da, acum nu mai sunt începător, știu ce înseamnă administrație. Nu în totalitate, pentru că întotdeauna mai este de învățat. Dar știu în mare parte ce și-ar dori oamenii să se realizeze în comuna noastră. De exemplu, finalizarea punerii în posesie. Sunt însă și alte lucruri care se pot realiza și de care au oamenii nevoie, cum ar fi un centru de bătrâni. Avem deja corpurile de clădire, dar trebuie amenajate, finisate și nu cred să fie o investiție prea costisitoare. De asemenea, am un proiect depus la PNDR pentru canalizare și stație de epurare. Pentru proiectul de canalizare, în valoare de aproape 60 de miliarde lei vechi, am un aviz favorabil, dar vom vedea, pentru că investițiile vor stagna puțin până se mai stabilizează situația economică. Mai avem o stație de tratare a apei, acolo am o finanțare nerambursabilă de 10 miliarde de la Administrația Fondului de Mediu și restul, până la 13 miliarde, o să fie contribuția noastră. Cred că zilele astea vom reuși să semnăm contractul de finanțare. Sunt și lucruri pe care nu am reușit să le rezolv, de exemplu locurile de case pentru tineri. Aș fi vrut să le dau în mandatul ăsta, dar nu toate lucrurile ţin de primar și de viceprimar… Noi avem interesul. Cinstit și corect, primarul, viceprimarul și consilierii au interesul să facă, să miște lucrurile din loc atunci când au un mandat de la oameni. Primarul, la rândul lui, are un aparat de funcționare, iar chestiunile tehnice îți impun să ai un aparat cu care să te consulți, care să te sprijine să pui în practică, de pildă, legile fondului funciar. Acolo, obligatoriu, ai nevoie de oameni care cunosc bine legea. Să nu te trezești că dai pământul aiurea. Dacă ai un aparat administrativ bine pus la punct, cu funcționari bine pregãtiţi, poţi sã faci lucrurile astea într-un timp rezonabil. Dar e greu să aduci oameni pregătiți, pentru că salariile sunt mici, iar cei cu studii superioare mai ales, nu vin să facă naveta, în condiţiile în care drumul de la Slobozia la Traian costã 3 milioane pe lună. Asta a fost una dintre piedici în intenţia mea de a face un aparat propriu administrativ competitiv, care să ne permită să finalizăm și problemele legii fondului funciar. Ar fi bine dacă și ei ar merge în fața oamenilor. Pentru că noi, candidaţii la funcţia de primar, o dată la patru ani venim în fața șefului nostru suprem, cetățeanul. Măcar cei care vor ocupa posturile cheie din administrație să meargă și ei în fața oamenilor, sã vadã cum e.
Reporter: Care este relaţia dintre dumneavoastrã și cei pentru care lucraţi?
Năstase Fănel: Eu am program de audiență pe ușa primăriei numai pentru că așa spune legea. Dar eu sunt aici tot timpul pentru oameni. Toate investițiile pe care le-am făcut au fost după discuții cu oamenii. Am făcut ceea ce au cerut și cred că este normal să fie așa. Pentru că în primul rând facem lucruri care sunt utile și nu vreo investiție doar așa ca să fie, din ambiție… Pãrerea mea este cã administrație înveți când ajungi aici, în scaunul ãsta. Dacă greșești, toate se răsfrâng asupra ta… Aici nu prea merge cu „Am greșit, îmi cer scuze…“, pentru că nu o faci pe banii tăi. Greșeala o faci pe banii oamenilor și trebuie să fii foarte atent, pentru cã scuzele nu au nici un fel de efect. Sigur, poți să abordezi și tehnica de a face mai puțin, tocmai ca să nu fii supus greșelilor, dar nu e cazul meu, să stai așa mai ușurel ca să nu ai reproșuri. Dar nu poți sta chiar într-o asemenea mãsurã, deși au fost și primari care au reușit și în acest fel să câștige mandate. Trebuie să îți asumi zicala potrivit căreia „cine nu muncește nu greșește”.
Reporter: Cum apreciați că va fi campania electorală, știut fiind faptul că alegerile se vor desfășura într-un singur tur, iar orice vot contează?
Năstase Fănel: Categoric, oricare dintre candidați conștientizează acest lucru, faptul că nu mai există o a doua șansă sau să te mai aliezi cu cineva. Fiecare are lecția învățată și își va face campania în așa fel încât să convingă oamenii din primul tur. Mulţi spun că un astfel de sistem ar avantaja primarii în funcție. Nu, nu trebuie înțeles astfel. Dacă nu ai făcut nimic, îți iei bagajul și pleci. Dar oamenii simt, conștientizează dacă ai avut posibilități financiare și nu ai făcut, sau dacă ai vrut să faci și nu au existat fonduri. Dar nu cred că un primar în funcție în patru ani nu reușește să facă ceva în localitatea lui, lucruri utile pentru oameni. Probabil că acolo unde s-a muncit, oamenii vor fi recunoscători. Dar alegerile nu constau doar în faptul că ai făcut și ai muncit. În mediul rural depinde și de conjuncturile care se formează în jurul candidaților. Iar aici ne cunoaștem. În plus, se vorbește și de mita electorală că ar influența rezultatul. Oricum ar fi, să nu creadă cineva că îi păcălește pe oameni în proporție foarte mare. Ei își formează opinii, chiar dacă acceptă un pix, o găleată, un balon… Iar eu zic că, în mediul rural, oamenii știu să voteze. În ceea ce privește campania, cred că o sã încep în data de 24 mai, când este o zi de sărbătoare. Oamenii vor fi acasă, vom avea o primă întâlnire la căminul cultural, de Înălțarea Domnului, iar pe data de 3 iunie va fi și lansarea oficială.
Reporter: În ceea ce vă privește, aveți certitudinea că veți câștiga?
Năstase Fănel: Eu sunt tipul de om care nu zic niciodată hop înainte de a sări șanțul și, chiar dacă o să fie concurență, noi o să ne facem treaba până atunci. Eu nu-mi subestimez adversarii, îi tratez cu respect pe fiecare și, în funcție de felul în care o să facem campania – în mediul rural oamenii mă cunosc, în mare parte au o idee formată despre fiecare candidat – probabil că deja este conturată o opinie, care sper să-mi fie favorabilă, însã rămâne de văzut. Sper și îmi doresc din suflet ca din 2.540 de cetățeni cu drept de vot, o mare parte să-și dorească să continuăm împreună. Îi invit, așadar, la vot sã-și exprime opţiunea.