Muzeul Național al Agriculturii: Expoziția „Cărțile de rugăciuni – abecedare ale credinței și pâine pentru suflet”
Joi, 18 aprilie 2024, la orele 12,00, se va deschide expoziția „Cărțile de rugăciuni – abecedare ale credinței și pâine pentru suflet”, organizată de Muzeul Național al Agriculturii în parteneriat cu Episcopia Tulcii, cu sprijinul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Consiliului Județean Ialomița.
Expoziția cuprinde un număr de 96 de piese, cele mai multe dintre ele fiind cărți de rugăciuni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în zilele noastre, tipărite cu alfabet chirilic, de tranziție și cu grafie latină. Sunt și cărți de rugăciuni în limbi străine, pentru diferitele comunități religioase de pe teritoriul țării noastre – germană, italiană, maghiară, greacă, armeană, bulgară, rusă, ebraică, aromână, dar și engleză și franceză.
Alături de cărțile de rugăciuni, sunt expuse și câteva obiecte liturgice, precum icoane, cutiuțe pentru păstrarea Sfintei Împărtășanii, linguriță pentru împărtășanie, cruce de binecuvântare, metanie, rozariu.
Cărțile de rugăciuni se adresează tuturor categoriilor sociale, indiferent de rang sau vârstă, unele dintre rugăciuni fiind speciale pentru copii și școlari sau pentru vremuri de război.
Prof. dr. Gheorghe Petre, Manager Muzeul Național al Agriculturii