Mitingul de protest al sindicaliștilor Cartel Alfa, un fel de n-ar mai fi
Aproximativ 60 de sindicalişti, afiliaţi confederaţiei naţionale sindicale Cartel Alfa, în frunte cu liderul lor din Ialomița, Romulus Gherghina, dar și cu secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Octavian Ciobanu, au protestat, miercuri, 3 octombrie, timp de aproximativ o oră, în faţa Prefecturii Ialomiţa, nemulţumiţi, în principal, de legislaţia în domeniul muncii şi al dialogului social.
Aceștia s-au strâns în fața sediului Crucii Roșii din Slobozia, ca apoi să meargă, însoțiți de jandarmi, până la Prefectură, în zgomot de talăngi și, din când în când, pe acordurile melodiei din filmul Titanic.
Ajunși în fața prefecturii, aceștia au luat „poziția ghiocelului”, și-au ascultat liderul, apoi, în liniște, în timp ce delegații lor au intrat în prefectură pentru a înainta prefectului un memoriu cu revendicările lor, sindicaliștii au format „bisericuțe”, povestindu-și ce au mai făcut la serviciu.
Prin mitingul de protest desfăşurat, protestatarii susțin că au dorit să reamintească politicienilor de promisiunile făcute şi să le spună că „procedând astfel vor deschide drumul către putere partidelor extremiste, fiindcă oamenii s-au săturat de promisiuni mincinoase, iar alegerile parlamentare bat la uşă”.
Aceştia solicită modificarea de urgenţă a Legii dialogului social, privatizări care să asigure păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă, deblocarea posturilor din sectorul bugetar, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea de locuri de muncă, creşterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 de lei, modificarea şi aplicarea legii salarizării unice pentru bugetari şi abrogarea actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă.
„Urmare a acestui pachet legislativ – Codul muncii şi legea dialogului social – asumate de guvernul Boc, în ultimul an numărul contractelor colective încheiate a scăzut cu peste o mie, s-a majorat numărul şomerilor şi al persoanelor în căutarea unui loc de muncă, s-a iniţiat, după modelul lansat de guvernul Boc, un proces de tăiere al salariilor şi al drepturilor salariale, iar condiţiile de muncă s-au precarizat. Când se afla în Opoziţie, actuala guvernare a promis că în momentul în care vor prelua puterea, în cel mai scurt timp vor proceda la modificarea legislaţiei muncii şi reluarea dialogului social. De asemenea, au promis creşterea numărului locurilor de muncă şi privatizări făcute în interesul statului român. Constatăm că până în momentul de faţă toate aceste promisiuni au rămas doar la nivel de vorbe. S-a uitat de protocolul semnat cu marile centrale sindicale şi de promisiunile făcute”, susţinea Romulus Gherghina.
În general, mitingul de protest a fost unul liniştit, fără scandări zgomotoase sau mesaje războinice adresate de sindicalişti politicienilor sau guvernanţilor. Un singur sindicalist, de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a ieșit în evidență. Acesta se „îmbrăcase” cu carton, pe care erau scrise tot felul de mesaje „de bine”, acesta arătându-se și extrem de nemulțumit și îngrijorat de situația sindicaliștilor din instituția din care face parte și care, în opinia lui, ar fi fost presați să se retragă din sindicat.
Așadar, după ce liderii au ieșit din prefectură, unde au făcut „ce trebuia”, sindicaliștii au plecat la casele lor, cu aceleași probleme cu care au venit, în speranța unui viitor mai bun pentru ei și copiii lor.