Misterele toxiinfecției alimentare de la Fetești

Scenariile sunt multiple. Se discută faptul că, în primul caz, isteria a pornit de la doi copii, cărora li s-a făcut rău, au vomat în clasă, personalul școlar s-a alarmat, apoi s-a dezinfectat cu clor.

Vineri, 27 noiembrie, 23 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 3 “Dimitrie Cantemir” din Fetești, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au prezentat semne de toxiinfecție alimentară.

Copiii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, din clase diferite, a V-a, a VI-a și a VII-a, prezentau stări de vomă, dureri abdominale și amețeli.

S-a sunat la 112, iar un echipaj SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean s-au deplasat de urgență la școală, copiii fiind transportați la spitalul din Fetești.

După ce a fost evaluată starea de sănătate a fiecăruia, trei dintre aceștia au plecat acasă, iar în cazul a cinci dintre ei s-a luat decizia de a fi transferați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Transportul a fost realizat de o Autospecială de transport victime multiple din cadrul ISU Ialomița, de o ambulanță tip B și o ambulanță tip C ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.

„În acea seară, unul singur a vomat, iar unul a avut o stare diareică, s-au prelevat probe, conform procedurii, iar toți au fost trecuți pe perfuzii. Seara, la nivelul orei 20.00, cinci copii erau cazuri mai alarmante, doi erau mai rău, iar trei  nu aveau o stare de confort și s-a luat decizia de a fi transportați la Slobozia. S-au efectuat analize asupra stării lor de sănătate. Doi dintre ei aveau probleme cronice, un început de ulcer duodenal, iar altul o problemă la ficat”, a declarat, la o săptămână de la incident, vicepreședintele CJ, Ioan Martin, în cadrul unei conferințe de presă.

S-a suspicionat, în primă fază, că de vină ar fi fost laptele pe care copiii l-au consumat la școală. S-au trimis spre analizare mostre de lapte din lotul incriminat. Rezultatul analizelor de la laboratoarele din Tulcea și Constanța arată, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Ialomița, faptul că lotul 23 „nu are niciun fel de suspiciune de orice infecție bacteriologică sau fizico-chimică”.

DSVSA Tulcea a decis, însă, suspendarea activității societății Deltalact pe o perioadă de 30 de zile, conform procedurii, în urma suspiciunii inițiale că laptele ar fi fost cu probleme.

Ciudat este faptul că joi, 3 decembrie, alți patru copii, de la o altă școală, au prezentat stări de rău, fiind duși la Secția de Primiri Urgențe de la Fetești. Trei dintre ei au plecat după o oră, unul rămânând internat până seara.

Și din acel lot de lapte (24) au fost prelevate probe, care au fost trimise la trei laboratoare neutre și s-a păstrat o probă martor. Dacă și din acest lot rezultatele vor ieși bune, suspiciunile vor merge spre alte zone.

„La ora asta este foarte clar că laptele respectiv nu are nicio problemă. Sunt 14 factori fizico-chimici și factori de risc bacteriologic verificați atât de laboratorul de la Slobozia, care se află în curs de acreditare, de cel de la Tulcea și cel de la Constanța. Rezultatele au ieșit identice și nu a fost nicio problemă pe lotul 23.

La ora actuală, loturile de lapte incriminate sunt blocate, iar distribuția pe zona Fetești – Țăndărei este blocată. De asemenea, DSVSA Tulcea a suspendat activitatea Deltalact până pe 28 decembrie.

Scenariile sunt multiple. Se discută faptul că, în primul caz, isteria a pornit de la doi copii (cei cu probleme cronice), cărora li s-a făcut rău, au vomat în clasă, personalul școlar s-a alarmat, apoi s-a dezinfectat cu clor. Conținutul de clor a fost prea mare, s-a creat panică și o stare generală de rău.  Sau că acești copii nu mănâncă sănătos, dar beau energizante și, în combinație cu problemele de sănătate pe care le au, au dus la starea de rău.

În cel de-al doilea caz, se vorbește despre o anumită „indispoziție de a mai sta la școală” a copiilor, astfel că au găsit o scuză să spună că au o problemă de stomac și atunci, dintr-un exces de zel, profesorul îl trimite la UPU… și de aici…

Deci, concluzia prezentată de vicepreședintele C.J., vineri seară, în cadrul unei conferințe de presă, a fost clară: sigur nu laptele consumat de copii a fost problema.