Misiunile pompierilor ialomițeni din ultimul weekend
În perioada 20.11.2020, ora 08.00 – 23.11.2020, ora 08.00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița au gestionat 72 de evenimente, după cum urmează:
✅ 44 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
✅ O misiune de salvare a unui cățel căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 6 m, în comuna Bărcănești, sat Condeești, în data de 20.11.2020, ora 11:50. La locul solicitării a fost mobilizat de urgenţă, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Urziceni cu o autospecială de intervenție dotată cu echipamente specifice de salvare din medii ostile. După puțin timp, pompierii au reușit să-l scoată, în siguranță, la suprafaţă;
✅O misiune de recuperare a unei persoane de sex feminin în orașul Țăndărei, în data de 22.11.2020, în jurul orei 13:45. La locul solicitării au fost mobilizate de urgenţă forțe de la Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda de Intervenție Țăndărei și un echipaj al SAJ Ialomița. Persoana a fost găsită fără suflare într-un cămin de apă adânc de aproximativ 1,5 m. A fost declarată decedată de către echipajul SAJ de la locul intervenției, apoi predată în vederea cercetării cauzei, oganelor de poliție criminalistică;
✅ O misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier, produs în comuna Sudiți, sat Gura Văii, în data de 22.11.2020, în jurul orei 15:00, din care a rezultat o victimă neîncarcerată, după acordarea primului ajutor medical aceasta a refuzat transportul la spital;
✅ Cinci incendii:
- în data de 20.11.2020, în jurul orei 08:00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda de Intervenție Țăndărei, cu o autospecială și o ambulanța SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la un perete al casei confecționat din paiantă. Pompierii militari ialomițeni au intervenit pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa proprietarului. Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui mijloc de încălzire nesupravegheat ori supraîncălzit;
- în data de 20.11.2020, în jurul orei 15:45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din comuna Ion Roată. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii fiind sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. Casa era nelocuită și se afla într-o stare avansată de degradare. Pompierii militari ialomițeni au intervenit mai bine de o oră pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Au ars materiale textile. Din fericire, incendiul nu s-a extins la casele vecine. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jocului copiilor cu focul;
- în data de 20.11.2020, în jurul orei 18:20, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer, produs în orașul Țăndărei. Pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În urma acestuia au ars aproximativ 800 mp de de gunoi menajer. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un foc deschis în spații deschise;
- în data de 22.11.2020, în jurul orei 19:50, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din municipiul Slobozia, cartier Bora. La locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanța SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la acoperișul casei. Incendiul a fost localizat operativ, pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Nu au existat victime și pericol de extindere. A ars o grindină de lemn din podul casei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect;
- în data de 22.11.2020, în jurul orei 22:30, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din comuna Coșereni. La locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii militari ialomițeni au intervenit mai bine de o oră pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Au ars elemente de tâmplărie din lemn(două uși și două ferestre) și s-au deteriorat din cauza fumului două încăperi și mobilierul din acestea. Din fericire nu au existat victime Proprietarul a vrut să aprindă focul în sobă folosind benzina. Cauza probabilă a producerii incendiului fiind”folosirea combustibilului inadecvat – benzina”;
✅ Două misiuni de asigurare a măsurilor specifice premergător și pe timpul desfășurării unui eveniment sportiv în municipiul Slobozia și comuna Gheorghe Doja;
✅ 18 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;
✅ 18 misiuni de decontaminare a autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.
Activități de prevenire împotriva SARS-CoV-2
Verificările pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2 au continuat în cursul zilei de ieri, pompierii militari au efectuat 17 controale în cadrul instituțiilor de stat, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală două sancțiuni contravenționale.
Salvatorii din cadrul subunităților de intervenție au efectuat 24 acțiuni de informare a cetățenilor prin intermediul mesajelor audio, transmise cu ajutorul autospecialelor de primă intervenție și comandă.
Zilnic, suntem în mijlocul dumneavoastră și vă încurajăm să respectați măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În fața „inamicului” nevăzut, fără respectarea măsurilor individuale, toți suntem vulnerabili.
Folosirea scuzelor, mai des decât a măștii de protecție, conduce la creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, la nivel județean și național.
Pe această cale, facem, încă o dată, apel la cetățeni să respecte regulile și recomandările făcute de autorități, pentru ca, împreună, să reușim diminuarea efectelor acestei pandemii!
ISU Ialomița