livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Ministrul Tineretului și Sportului, la Slobozia: Am mare încredere în Dragoș Soare. Revitalizarea sportului de masă, prioritatea zero.

Aflat joi, 3 septembrie, într-o vizită în municipiul Slobozia, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, și-a manifestat susținerea față de Dragoș Soare, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Slobozia, și de proiectele acestuia în domeniul sportului.

Conferinta De Presa Pnl Ialomita
Conferință de presă PNL Ialomița

Oficialul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că va sprijini investițiile în sport, în special cel de masă, în condițiile în care, la ora actuală, sunt semnale îngrijorătoare cu privire la reducerea, la cote alarmante, a numărului de copii care fac sport.

Ionut Stroe
Ionut Stroe

„Aici, la Slobozia, pregătim un om care conștientizează și va prețui tot ceea ce reprezintă sportul în viața socială a comunității pe care o va conduce. Este mare lucru pentru administrația publică locală să pună sportul, să-l reașeze, acolo unde îi este locul în orice comunitate sănătoasă, europeană, educată. Peste tot în lume sportul șlefuiește și crează caractere, sportul aduce acel plus de sănătate pentru comunitatea pe care o conduci, sportul îți oferă mai departe, de ce nu, o generație de viitori campioni. Eu am mare încredere că Dragoș, cu care am stat de vorbă de multe ori despre acest lucru, va reașeza sportul și în viața cetățenilor din Slobozia. Și spun asta pentru că l-am văzut mai hotărât ca niciodată. De fiecare dată când mi-a solicitat informații referitor la proiectele orașului dumneavoastră am fost disponibil. L-am văzut interesându-se de posibilitatea de a avea aici în oraș un stadion cel puțin omologat din punct de vedere al fotbalului la standarde de competiție de nivel trei, de liga a III-a, apropo de programele guvernamentale pe care le dezvoltăm prin CNI, l-am văzut interesat de posibilitatea de a reface bazele sportive școlare, terenurile care sunt pentru tânăra generație, pentru copii poate primele locuri unde fac sport, sau ar trebui să facă sport. Din păcate, sportul școlar din România nu este la nivelul la care era odată. Dragoș își dorește în Slobozia sport de performanță și spectacol sportiv ulterior. Beneficiile sociale ale sportului cu siguranță o comunitate le poate vedea și, într-adevăr, aceasta este o investiție pe termen lung.  Dacă e să privim interesul electoral al multor primari care administrează orașe, aceștia se mulțumesc cu niște performanțe iluzorii, cu niște contracte ale unor jucători împrumutați sau achiziționați de pe piața liberă, care îți fac un an performanță, după care dispar. Dragoș gândește pe termen lung, el se gândește că o investiție în sport îți poate aduce o comunitate mai sănătoasă, îți poate aduce copii care într-adevăr să practice sportul și să devină, poate, sportivi, îți poate aduce principii și valori pe care sportul le promovează, sentimentul apartenenței la o echipă, respectul față de adversar, fair-play-ul, îți poate pe termen lung crea ceea ce cu toții ne dorim să avem în comunitățile noastre: o comunitate cât mai bine educată și sănătoasă”, a declarat Ionuț Stroe.

Ministrul a ținut să sublinieze că PNL, încă din momentul preluării guvernării, a susținut și acționat în interesul revitalizării sportului de masă, fiind considerată „prioritatea zero”. Acesta susține necesitatea investițiilor în infrastructura sportivă, dar și stimularea copiilor care practică un sport. Printre măsurile de stimulare se află și acordarea de vouchere tuturor copiilor care se vor legitima, din această toamnă, la cluburi sportive.

„Ce se va întâmpla din 28 septembrie în Slobozia va trebui să se întâmple în toată țara. Sportul de masă este prioritatea zero, dacă vrem să oferim noi perspective sportului în România.  Dacă ne dorim o țară educată și sănătoasă. Nu o spunem numai noi. Mari campioni ai acestei țări lansează îngrijorătoare semnale de alarmă cu privire la reducerea, la cote alarmante, a numărului de copii care fac sport. Foarte multe sporturi în care România a făcut performanță, și în care există tradiție, există interes, nu mai au bază de selecție. Sunt îngrijorătoare cifrele. Din statistica oficială pe care o avem în momentul de față, numărul copiilor legitimați în România a scăzut dramatic. Avem cu 20.000 de copii mai puțin decât seniorii. Asta spune foarte mult legat de modul cum, în mod anormal, piramida sportului românesc s-a inversat. Avem, pe de o parte, măsuri cuprinse în acel program „Reclădim România”, care, practic, își propune relansarea economică și dinamizarea tuturor investițiilor: investiții în infrastructura sportivă, marile stadioane, bazine, săli polivalente sunt prinse acolo, care coincid și cu ciclul de finanțare 2021 – 2027, adică resursa va fi și din fonduri europene și din fonduri naționale, cifra estimată de noi în următorii ani va fi undeva la 13,5 miliarde de lei. În egală măsură, pentru prima oară în România, există bani europeni pentru a revitaliza turismul pentru tineret, combinat cu sportul, bineînțeles, pentru că toate viitoarele centre de vacanță și agrement, fostele tabere școlare, vor avea și infrastructură sportivă pe lângă ele, iar undeva la 40 de centre (pe POIM și pe POAT) vor beneficia în viitor de pe urma investițiilor pe care le facem. De asemenea, vom avea pentru cluburile sportive un program de grant-uri pentru sprijinirea activității, lansate printr-o viitoare schemă de ajutor de stat. În momentul de față o avem pe ciclul instituțional, cred că la Consiliul Concurenței se află, o investiție de 200.000 de euro de pe urma căreia orice fel de club, orice formă de entitate sportivă din România poate beneficia. 200.000 de euro sunt, din punctul meu de vedere, o gură de oxigen pentru un club care vrea să-și facă un teren de antrenament, o pistă de alergare sau un teren cu gazon artificial, cu nocturnă, și nu în ultimul rând avem măsuri care vin să sprijine și să încurajeze direct pe cei care practică sportul. În curând, posibil chiar astăzi, vom promova în ședința de guvern mult așteptata ordonanță care va stabili cadrul legal pentru acordarea de vouchere tuturor copiilor care se vor legitima la cluburi sportive din această toamnă (n.r. Ordonanța este printre actele normative adoptate în ședința din 3 septembrie). Și pentru cei care sunt deja legitimați avem forme de sprijin, însă acum încercăm să încurajăm copiii din România ca, suplimentar față de sportul pe care îl practică sau nu în școală, suplimentar față de suportul care vine din zona familiilor, a părinților care îi sprijină, să îi sprijinim și noi cu un voucher de 300 de lei, care poate fi folosit pentru achiziționarea de echipament sportiv sau alte lucruri care le sunt necesare, tocmai pentru a încuraja ceea ce defineam la începutul intervenției mele ca fiind cea mai mare problemă din România, sportul de masă. Într-adevăr, traversăm vremuri dificile, aceste competiții, acest segment este afectat și de criza provocată de noul coronavirus. Efortul pe care trebuie să-l facă echipele profesioniste nu poate fi susținut la nivel de amatori și copii, respectiv acele testări succesive, acele cantonamente cu izolare, dar suntem obligați să fim optimiști și să gândim, cel puțin în această perioadă de repaus, cum putem sprijini activitatea sportivă. (…) Am toată încrederea că Dragoș va fi un partener instituțional de nădejde al viitorului Guvern liberal, pentru că suntem foarte încrezători apropo de rezultatele alegerilor locale și parlamentare. Cu siguranță ne așteaptă o mare responsabilitate. Noi ne-am asumat-o public. Dar și o viitoare guvernare care să ofere românilor mult așteptatele soluții instituționale pentru nevoile, problemele și pentru tot ceea ce, din păcate, de 30 de ani este nerezolvat în România”, a adăugat Ionuț Stroe.

Ministrul i-a asigurat pe iubitorii de competiții sportive, care în această perioadă nu-și pot susține favoriții din tribune, „că golul din tribune, lipsa spectatorilor, tristețea generată de acest blocaj, sunt resimțite de toți”, subliniind totodată faptul că nu autoritățile sau Guvernul au închis porțile stadioanelor, ci „această pandemie nenorocită care ne afectează existența”.

Acesta a precizat că există mai multe scenarii luate în calcul în vederea redeschiderii stadioanelor pentru spectatori, însă totul depinde de evoluția numărului infectărilor. Oficialul a adăugat faptul că în perioada următoare va avea întâlniri cu cei care organizează competiții sportive în aer liber, cu cei care vor găzdui meciuri, dar și cu suporterii pentru a discuta cadrul propice în vederea redeschiderii în condiții de siguranță a acestor spații și cere răbdare din partea tuturor celor implicați.

„Slobozia are nevoie să intre într-o altă etapă”

Dragoș Soare, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Slobozia, a ținut să precizeze faptul că în „pachetul său de bun-simț”, pe care îl va prezenta în următoarea perioadă locuitorilor din Slobozia, sportul ocupă un rol destul de important.

Dragos Soare
Dragos Soare

„Slobozia are nevoie să intre într-o altă etapă, în care, pe lângă aer, pe lângă apă, pe lângă infrastructură, pe lângă educație, spații verzi, sportul să devină o prioritate pentru administrație. Iată că avem un fost primar care deși a practicat sportul, nu a făcut nimic pentru sport. În afară de două becuri puse pe stadion, eu nu am văzut nimic. Vorbim de sport fără să vorbim de sportul de masă. Când domnul ministru a venit cu proiectul pentru sport, iar sportul de masă este punctul central în acest proiect, m-am bucurat foarte mult, pentru că este ceea ce am gândit și eu (…)”, a precizat Dragoș Soare.

Acesta a subliniat necesitatea ca sălile de sport, terenurile de sport din incinta unităților de învățământ să poată fi utilizate și în afara programului și de către publicul larg, dar și oportunitatea apariției în municipiu a unor zone în apropierea locuințelor, în care copiii să aibă unde să joace fotbal, volei, handbal, baschet, tenis.

Ministrul a apreciat această idee, ca terenurile de sport, atât din incinta școlilor cât și cele aparținând autorității publice locale să fie deschise și după orele de program, pentru a putea fi utilizate, considerând că este „o obligație morală față de comunitate”.

„Vom identifica în fiecare zonă, în fiecare cartier, terenuri care vor avea această destinație. (…) De asemenea, avem în program să aducem investiții prin CNI, pentru săli de sport, pentru o sală polivalentă, subiect care a dispărut. O vom readuce în atenția autorităților și avem garanția că guvernul care este în momentul de față ne va sprijini în acest sens. Se discută de terenuri de fotbal pentru antrenament. Este o mare problemă pe care o au sportivii din Slobozia, pentru că nu au unde să-și desfășoare antrenamentele. Le vom aduce, cu suportul acestui guvern. Vă asigur că voi fi cel care va face cele mai mari presiuni pentru ca aceste obiective să fie și în Slobozia. Competiții sportive, sportul în școală, de acolo pleacă deprinderea. Și dacă nu le stimulăm, printr-un sistem bursier, pentru cel mai bun sportiv, prin subvenționarea echipamentelor… Dăm milioane la sportul de performanță și zero lei la sportul de masă. Păi, dacă dăm un leu la sportul de performanță, dăm un leu și la sportul de masă. Altfel, nu vom avea copii sănătoși, dezvoltați frumoși (…)”, a declarat candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Slobozia.

Dragoș Soare a mai vorbit și despre necesitatea unor piste de biciclete în Slobozia, a unor trasee special concepute pentru „bikeri”, despre potențialul pe care îl oferă zonele din jurul Sloboziei pentru practicarea unor astfel de sporturi, dar și pentru recreere. Pentru aceste lucruri, dar și pentru alte investiții, Dragoș Soare are în plan, dacă va fi ales primar, ca din viitorul buget pe care îl va repartiza investițiilor, sportul să aibă partea sa.

Comandat de Partidul Național Liberal | Executat de SC LEMASOFT SRL | Cod Unic de Identificare AEP 21200012