Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în vizită la spitalele din Slobozia și Urziceni | https://wp.me/p49Kdo-bYF

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în vizită la spitalele din Slobozia și Urziceni

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a aflat marți, 3 aprilie, la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, alături de secretarul de stat Octavian Alexandrescu, dar și la Spitalul municipal Urziceni, motivul fiind o analiză a indicatorilor de performanță, dar și pentru a compara nevoile „de pe hârtie”, cu nevoile reale ale unității spitalicești.

Potrivit ministrului, acești indicatori s-au îmbunătățit considerabil în ultima perioadă la Spitalul din Slobozia, iar pentru acest lucru a felicitat corpul medical.

De asemenea, i-a asigurat pe reprezentanții Consiliului Județean Ialomița, dar și pe cei ai Spitalului că Ministerul Sănătății le va fi un partener loial și corect în toate proiectele pe care le vor avea.

Analizăm progresul făcut de spital, analizăm și nevoia de echipamente medicale, precum și nevoia de resurse umane. Am înțeles că sunt scoase la concurs 27 de posturi de medic și să sperăm că vor veni la Slobozia, având în vedere investițiile pe care și Consiliul Județean și Ministerul urmează să le facă în acest spital. Investiții care, mare parte din ele, sunt din fonduri europene, altele prin PNDL, dar important că există cereri depuse, asta înseamnă că cineva s-a preocupat și a analizat nevoile”, a subliniat ministrul Sorina Pintea în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul a mai vorbit despre aparatura medicală primită de spitalul din Slobozia în ultima perioadă, cum ar fi CT-ul, primit prin Banca Mondială, sau care urmează să ajungă în această vară la UPU, respectiv un ventilator portabil, iar spre finele anului va sosi, tot prin Banca Mondială, aparatură necesară în zona de chirurgie.

Bineînțeles că mai sunt lucruri de rezolvat, de clarificat, dar am ales să scot în evidență partea bună, pentru că în acest spital s-au făcut și se fac progrese și cred că merită să scoatem în evidență efortul echipei medicale, efortul echipei de conducere și, nu în ultimul rând, al domnului președinte al Consiliului Județean“.

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a pus accent pe proiectele de amploare care vizează zona spitalicească, precum un bloc operator nou, modernizarea spitalului, extinderea UPU, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate, proiecte în valoare de aproximativ 40 milioane de euro, pentru care Consiliul Județean asigură o cofinanțare de aproximativ 5 milioane de euro. Victor Moraru a solicitat, însă, sprijinul ministerului sănătății în vederea dotării cu aparatura medicală necesară, ministrul asigurându-l că va sprijini aceste proiecte să fie duse la bun sfârșit.

Managerul Spitalului, Mariana Iancu, a vorbit despre problemele actuale din spital, cea mai mare problemă fiind, în opinia acesteia, cea de personal.

Situația cea mai critică este la neonatologie, dar și la pediatrie, unde sunt medici pensionari, situație critică este și la cardiologie, unde sunt doar doi medici, unul dintre ei urmând să se pensioneze. Sunt probleme pe toate secțiile. Sunt foarte mulți medici pensionari în acest spital, din cei 78 de medici, 15 sunt pensionați. Vin în continuare pentru că le este dragă meseria de medic, pentru că vor să ne ajute ca acest spital să crească. Cel mai în vârstă medic este doctorul Hoinaru, care are 74 de ani, tot cam pe acolo fiind și doamna doctor Andrei”, preciza Mariana Iancu.

Referitor la această situație, ministrul a admis că nu este în regulă, dar i-a catalogat pe medicii pensionari drept eroi…

Este foarte greu să mă exprim. Până la urmă sunt niște eroi. Poate nu am fost suficient de aplicați ca să aducem înlocuitori. Serviciul medical nu s-ar putea face dacă nu ar fi. Dar nu este în regulă”, a subliniat aceasta, adăugând că lipsa medicilor pe anumite specializări, dar și lipsa medicilor din spitalele din provincie, așa cum este cel de la Slobozia, este o problemă la nivel național.

Aceasta a promis că în curând vor fi luate măsuri de stimulare a celor care vor veni să lucreze în zonele de provincie, ba chiar a limitării gărzilor pe care la ora actuală le fac medicii în centrele universitare.

În cadrul conferinței s-a discutat și despre anumite „neconformități”, cum ar fi lipsa unei rampe de acces pentru persoanele cu handicap în ambulatoriul de specialitate, având în vedere faptul că recepția a fost mutată la etajul I.

Mariana Iancu susținea, legat de acest aspect, că în proiectul de modernizare a ambulatorului există prevăzute lifturi externe, iar în ceea ce privește situația actuală, există un plan de conformare.

În final, ministrul Sorina Pintea a dat nota 6 sistemului de sănătate din România, iar aplicat, pe Spitalul din Slobozia, a dat nota 7, doar „din hârtii”, gradul de ocupare fiind un punct în minus.

În ceea ce privește vizita la Spitalul din Urziceni, s-a decis ca ministerul să acorde finanțare pentru achiziționarea unui aparat de radiologie, de care spitalul are nevoie.

Este nevoie să oferim pacienților servicii medicale cât mai aproape de casă. Trebuie să sprijinim spitalele mici să facă acest lucru. Avem un program pentru dotarea acestor spitale cu aparatura necesară investigațiilor de bază. De asemenea, vom aplica o nouă politică de resurse umane, astfel încât medicii tineri să fie atrași să lucreze în spitalele mici din țară”, a declarat Sorina Pintea în cadrul vizitei la Spitalul Municipal Urziceni, alături de secretarul de stat Dan Octavian Alexandrescu și viceprimarul Liviu Cazan.