Mariana Iancu rămâne manager al spitalului din Slobozia. 9,52 nota la concurs. Contestația lui Vasile Zamfir, respinsă

Mariana Iancu rămâne managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, de data aceasta pe o perioadă de trei ani, după ce luni, 25 septembrie, aceasta a obținut nota 9.52 la proba de susținere a proiectului de management.

Mariana Iancu a fost singurul candidat la funcția de manager al unității medicale, după ce dosarul celuilalt candidat, juristul Vasile Zamfir, a fost respins.

În urma selecției dosarelor de concurs/examen depuse de candidați pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului de manager din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, s-a constatat că dosarul lui Vasile Zamfir nu îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul de concurs aprobat prin dispoziția președintelui Consiliului Județean, din aprilie 2017, în ceea ce privește documentele care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sanitar.

Vasile Zamfir a făcut contestație, în care a reclamat mai multe nereguli. Vineri, 22 septembrie, comisia de concurs a respins contestația depusă de Vasile Zamfir, catalogată ca neîntemeiată și inadmisibilă.

Așadar, lui Zamfir nu-i rămâne decât să se adreseze instanței de contencios administrativ, dacă acesta consideră în continuare că a fost nedreptățit.

Luni, 25 septembrie, Mariana Iancu și-a susținut proiectul de management, în urma evaluării, aceasta obținând nota 9.52, nota minimă pentru admitere fiind 7.

 

Citește și: Mariana Iancu, singurul candidat pentru funcția de manager al Spitalului din Slobozia. Contracandidatul său „a fost eliminat”…