Marian Neacșu: Iohannis aplică tehnica diversiunii

În calitate de lider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor doresc să-l asigur pe domnul Klaus Iohannis că exerciţiului democratic prin intermediul moţiunilor de cenzură nu a fost niciodată blocat în mod abuziv de către social-democraţi.

Aluziile pe care reprezentantul ACL le-a făcut cu privire la o posibilă evitare a dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură în care Guvernul Ponta e acuzat de susţinerea traseismului politic nu arată decât măsura propriei sale neputinţe. Nu evităm aceste dezbateri şi nu ne temem de moţiunile pe care le flutură candidatul ACL în faţa mass-media. Domnul Iohannis nu face decât să aplice tehnica diversiunii pentru a-şi ascunde problemele grave din propria-i ogradă.

Mai mult, atenţia pe care domnul Klaus Iohannis şi domnul Vasile Blaga vor să o direcţioneze spre Guvern va fi un bun prilej de a pune în lumină realizările acestuia, care, cu siguranţă, depăşesc minusurile.

Înţeleg că domnului Iohannis îi este foarte greu, fiind în competiţie cu liderul unui guvern care a reuşit să reaşeze România pe un drum al normalităţii, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Înţeleg că dreapta vorbeşte pe multe voci, prea multe, iar acest lucru îi dă domnului Iohannis tabloul viitorului, pe care stă scris un singur cuvânt – “perdant”.

Metoda pe care a găsit-o opoziţia pentru a-şi masca propria incoerenţă şi disperare este aceea de a încărca agenda legislativă cu moţiuni, simple şi de cenzură. Dacă aceste acte vor îmbrăca şi forma legalităţii, dacă vor întruni condiţiile prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor, vor fi dezbătute şi votate. Însă asta nu sperie pe nimeni.

Comunicat de presă: deputat Marian Neacșu – Lider Grup Parlamentar PSD