Mandat de arestare european executat de poliţiştii ialomiţeni
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au executat un Mandat European de Arestare, emis de autorităţile germane pe numele unui bărbat de 35 ani din comuna Bărbuleşti.
Suspectul a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile germane care au emis pe numele său un Mandat European de Arestare, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Cel în cauză a fost identificat de poliţiştii ialomiţeni şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ulterior Curţii de Apel Bucureşti care va lua măsurile în conformitate cu legislaţia naţională în vederea extrădării.
Infractor încarcerat
În cursul zilei de 23 septembrie, poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Stelnica au acţionat pe raza de competenţă, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.
Astfel, poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr de 24 de ani din comuna Vlădeni, urmărit, întrucât se sustrăgea executării unui Mandat de Executare a Pedepsei, emis de Judecătoria Cornetu.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Acţiuni preventive în zona unităţilor de învăţământ
În data de 23 septembrie a.c., efectivele Poliţiei Municipiului Urziceni au organizat şi desfăşurat mai multe activităţi specifice în baza planului de acţiune pentru optimizarea organizării şi funcţionarii sistemului de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a elevilor, în scopul creşterii siguranţei în unităţile de învăţământ, în anul şcolar 2013 – 2014.
Agenţii de poliţie au acţionat în zona mai multor unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Urziceni, având drept obiective prevenirea şi combaterea abandonului şi absenteismului şcolar.
Poliţiştii au urmărit atragerea atenţiei asupra necesităţii implicării în procesul de reducere a fenomenului de victimizare al minorilor a tuturor factorilor responsabili, atât cei formali, în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor de la nivel local, cât şi a celor informali (familia).
Totodată au fost efectuate controale în unităţi comerciale pentru a stabili dacă angajaţii se conformează prevederilor legale referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice şi ţigări minorilor.
De asemenea, poliţiştii au avut ca obiectiv identificarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi a fost verificat modul de punere în aplicare a regulamentului de ordine interioară cu privire la accesul în unităţile şcolare şi modul de executare a serviciului de către personalul de pază.
Suspect de comiterea infracţiunii de furt calificat, reţinut de poliţiştii ialomiţeni
Poliţiştii au reţinut în data de 23 septembrie a.c., pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Jilavele pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Tânărul este suspectat că în cursul lunii august a.c., a sustras din interiorul a două autoturisme, parcate pe raza municipiului Urziceni mai multe bunuri evaluate de părţile vătămate la suma de 1.000 lei.
Poliţiştii au reuşit recuperarea în totalitate a prejudiciilor, care au fost predate părţilor vătămate.
Suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, urmând să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă.