livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Managerul SJU Slobozia, Mariana Iancu: „Stimulentele merg către medicii care fac naveta și care au venit pe niște specialități deficitare”

Proiectul de buget al județului Ialomița a fost votat vineri, 21 februarie, însă un amendament depus de un consilier liberal a creat discuții aprinse.  Mai precis, consilierul județean Dragoș Soare a depus un amendament, prin care solicita „relocarea” unei sume alocate Spitalului Județean de Urgență Slobozia, destinată stimulării financiare a medicilor care au ales să profeseze aici și care fac naveta aproape zilnic, spre medicii care efectuează gărzi. Discuțiile pe marginea acestui subiect, unele destul de aprinse, au culminat cu replica managerului la acuzațiile unui lider politic liberal, potrivit căruia ar fi cercetată de DIICOT. La discuțiile din cadrul ședinței au participat și mulți medici, unii dintre ei explicând de ce este nevoie de aceste stimulente.

Sedinta Consiliul Județean Ialomita
Sedinta Consiliul Județean Ialomita
victor moraru
Victor Moraru

„Consiliul Județean a venit cu niște stimulente, două salarii minime pe lună, sumă pe care noi o alocăm Spitalului Județean de Urgență Slobozia, iar spitalul, în funcție de necesitățile pe care le are, de politica managerială, a echipei de la spital, să gestioneze aceste sume. Domnul consilier Soare vine cu un amendament, ca suma aceea pe care noi am alocat-o, 1.050.000 lei, pentru a oferi aceste stimulente financiare, să nu mai fie oferite tuturor categoriilor de medici, ci doar pentru cei care efectuează gărzi în aceste unități medicale”, a afirmat președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru.

Dragoș Soare și-a justificat solicitarea prin faptul că nu există asigurate gărzi pe mai multe secții, iar personalul medical nu este stimulat în acest sens.

Dragos Soare
Dragos Soare

„Solicitarea mea vine ca răspuns la nevoia de asigurare a gărzii pe mai multe secții, pe care noi, conform legii, pe care trebuie să o respectăm, trebuie să o asigurăm. Activitatea prestată de spital trebuie să aibă în centru pacientul. Adică prin serviciile pe care le susținem trebuie să asigurăm pacientului tot suportul ca viața lui să nu mai fie în pericol. Motivul pentru care am cerut relocarea acestor sume de la stimularea medicilor pe criterii de atragere, mă rog, a unui personal nou, către serviciile de gardă, tocmai pentru a ne asigura că cetățeanul față de care trebuie să avem cea mai mare atenție are asigurate toate serviciile necesare”, a precizat consilierul Dragoș Soare.

În replică, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Mariana Iancu, a transmis că „indiferent dacă am dori să facem douăzeci de linii de gardă nu am putea”, dar și că medicii care efectuează gărzi sunt plătiți.

Mariana Iancu
Mariana Iancu

„Ne subordonăm unor legi, care ne dau numărul de gărzi în funcție de numărul de paturi, iar noi avem dreptul la o gardă la 70 de paturi. Avem 7 gărzi, am ocupat toate liniile de gardă. Toate liniile de gardă să știți că sunt plătite, și nu din banii spitalului, deci nu este nicio problemă, ci din Fondul Național al Asigurărilor de Sănătate, prin influențele pe care le primim lunar. Avem gardă continuă la laborator, ceea ce este extraordinar pentru un spital județean, avem gardă continuă la radiologie, ceea ce este foarte bine, avem însă, două schimburi la CT. Când am venit eu la spital funcționa un singur schimb, până la ora 13.00. Acum avem patru medici, trei dintre ei cu competență în CT, care suplinesc și tura a doua. Am angajat și o tură de asistenți medicali. Pentru noi este un avantaj enorm. Sunt spitale în București  care nu au măcar un CT și trimit pacientul la privat în curte. Spitalul are două CT-uri. Anul trecut am făcut o solicitare pentru șase posturi de asistenți medicali, exact pentru a da drumul gărzii la CT. Atunci m-ați criticat că măresc numărul de personal. Noi lucrăm după un normativ, după niște legi. Dacă vreți, faceți modificări la aceste legi, normative. Eu mă chinui de trei ani. Toți medicii din țară se chinuie. Ca normativul de personal să fie pe numărul de pacienți, nu după numărul de paturi. (…) Stimulentele acestea le au și medicii de la radiologie. Din trei în trei luni, Comitetul Director se adună și hotărăște… (…) În acordarea acestor stimulente eu nu am ținut cont de ochii medicului… Am făcut un regulament și niște criterii. (…) Toate stimulentele acestea  merg către medicii care fac naveta și care au venit pe niște specialități deficitare. (…) Nu au mers către partea de management, așa cum ați spus unii dintre dumneavoastră”, a spus managerul Mariana Iancu.

În cadrul ședinței de consiliu județean au fost expuse multe situații legate de unitatea spitalicească, unii medici solicitând să-și exprime părerile, atât față de acordarea acestor stimulente, cât și de schimbările în bine pe care le văd în Spital, ca urmare a achiziției de aparatură medicală, de atragerea de medici sau alte aspecte.

 

De asemenea, la finalul ședinței, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Ialomița, s-a răspuns și la acuzația liderului județean al PNL Ialomița, Gheorghe Tinel, care a afirmat la finalul unei conferințe de presă că Mariana Iancu, managerul spitalului, este cercetată de DIICOT.

„Nu. La momentul ăsta nu sunt implicată în niciun dosar, nu am fost niciodată chemată la DIICOT, îmi doresc din suflet să nu fie niciodată. Nu știu absolut nimic de acest lucru. Am auzit și eu din presă. Nu este primul atac pe care îl face domnul Tinel la adresa mea. Nu ne-am întâlnit niciodată, nu am vorbit niciodată, mi-ar fi plăcut ca de fiecare dată când face o astfel de acuzație să îmi ceară și mie un punct de vedere (…)”, a transmis Mariana Iancu