Malu: Accident rutier între două autoutilitare. Șoferii au ajuns la spital

Sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 19:30, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe Drumul Naţional 2 A, în localitatea Malu, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 30 de ani, din comuna Sfântu Gheorghe, conducea o autoutilitară din direcţia Urziceni către Slobozia, la efectuarea unei manevre de mers înapoi, cu intenţia de a pătrunde pe o o stradă adiacentă, a fost acroşat de o altă autoutilitară condusă regulamentar din direcţia Slobozia către Urziceni, de către un tânăr de 25 de ani, din comuna Marculeşti.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducătorilor auto, care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Urziceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei în cauză au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Ialomița