Malama Daniel Dumitru – cel mai tânăr candidat din Ialomița

malama -  forta civica -  sloboziaEste cel mai tânăr candidat din județul Ialomița și unul dintre puținii tineri de la nivel național care vor candida la alegerile parlamentare. Malama Daniel Dumitru are 25 de ani și este candidatul Alianței România Dreaptă (ARD) în Colegiul 2 Slobozia, pentru Camera Deputaților. Acesta a fost prezentat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului Forța Civică din Slobozia.

Daniel Malama este om de afaceri și nu consideră tinerețea sa un dezavantaj, ba din contră.
Acesta va intra în competiție cu deputatul în funcție Marian Neacșu (USL-PSD), cu Mușat Gabriel de la PP-DD, Pocotilă Gheorghe de la Partidul Ecologist Român, cu Fugel Edina de la UDMR și cu Anghel Cornelia de la Partidul Popular.
Despre principalul său contracandidat, actualul deputat Marian Neacșu, din partea USL, Malama susține că îl respectă și își dorește o campanie „curată și elegantă”.

malama daniel dumitru„Îmi doresc o altfel de campanie față de cum am fost obișnuiți până acum. Nu îmi voi ataca în această campanie contracandidatul, mă voi prezenta în fața oamenilor, voi arăta ce pot eu, nu ce nu poate contracandidatul meu să facă și nu voi arunca vorbe murdare. Nu vreau așa ceva. În cazul în care voi fi atacat, voi decide dacă voi răspunde sau nu. Eu sper să fiu respectat așa cum îmi respect și eu contracandidații”, a declarat Daniel Malama, în cadrul conferinței de presă.

În același context, președintele organizației județene Forța Civică, Iulian Ploșniță, a precizat că reprezentanții partidului au optat pentru un tânăr deoarece „nu a fost implicat în politică, este un om dintr-o familie remarcabilă, un om de afaceri de succes pentru vârsta lui și, chiar dacă nu a împlinit 26 de ani, trecutul lui, într-o perioadă comprimată, este foarte frumos”.

„Credem în el și credem că va face ceva pentru tineret, în primul rând, pentru noi cei care muncim, dar și pentru vârstnicii care au atâtea nevoi și dureri. Ne dorim o campanie curată, fără incidente și sperăm ca cei abilitați să supravegheze, să își facă datoria în temeiul legal, iar totul să fie bine pentru toată lumea”, a mai spus Iulian Ploșniță.