Magistrații Tribunalului Ialomița au respins propunerea de arestare a polițistului Ciriblan

Magistrații Tribunalului Ialomița au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a agentului de poliție Cornel Ciriblan, reținut în data de 28 mai pentru luare de mită și efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.  Împotriva acestei hotărâri procurorii au declarat recurs.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt: La data de 13.04.2012, în timpul serviciului de patrulare, inculpatul Ciriblan Cornel a primit o sumă de bani de la un conducător auto ce a încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu îi aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare faptei săvârşite.

De asemenea, inculpatul a desfăşurat activităţi economice (activităţi efective de administrare în cadrul a două societăţi comerciale inclusiv operaţiuni financiare ca acte de comerţ), în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru membri ai familiei sale, de bani sau alte foloase.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi a răspunderii juridice a inculpatului.