Locuitori din Ciochina aduși la Slobozia să protesteze în soare

Vineri, 22 iunie, la orele prânzului, în plină caniculă, fosta viceprimăriță din comuna Ciochina, alături de vreo 50 de oameni, a protestat în fața Prefecturii Ialomița, cerând anularea alegerilor în localitate și organizarea unui nou scrutin, reclamând tot felul de nereguli electorale.

Aceștia spuneau că unii au votat cu buletine sau cărți de alegător expirate, iar alții cu cărți de identitate valabile nu au fost lăsați să-și exercite acest drept, dar și multe alte acuzații. Deși puteau reclama toate acestea în campania electorală sau în ziua alegerilor, nu au făcut-o. De ce au tăcut, de ce s-a așteptat până s-a aflat rezultatul? De ce s-a mers din greșeală în greșeală? Dacă primarul Câmpulungeanu câștiga, acești oameni mai reclamau că s-a votat cu buletine expirate, mai reclamau că s-au furat alegerile, că s-a dat mită electorală „la capul gol”?

Inconștiență, manipulare și necunoaștere a legii, așa poate fi rezumat acest protest. Inconștiență – pentru că oamenii, de la copii, tineri și până la bătrâni au fost ținuți în plin soare doar pentru a striga că vor dreptate, noi alegeri și pe primarul Câmpulungeanu din nou la primărie. Manipulare – pentru că protestul lor, din punct de vedere legal, este tardiv și nu rezolvă nimic în fața Prefecturii, o instituție care nu are atribuții în rezolvarea problemelor privind desfășurarea unui proces electoral, iar ceea ce trebuia făcut legal nu s-a făcut la timpul potrivit. În final, ignorarea sau necunoașterea legii electorale de către fostul primar Vasile Câmpulungeanu dar și de către oameni a adus lupta politică într-un alt registru și pe alte căi decât cele care ar fi trebuit.

Este binecunoscut faptul că Stroe Gheorghe, candidatul USL, a obținut 896 de voturi, iar Câmpulungeanu Vasile (API) 894 de voturi, diferența fiind de doar două voturi.

De aici a pornit un adevărat jihad. Neîmpăcat cu gândul că a pierdut alegerile la un scor atât de strâns, Vasile Câmpulungeanu a început o luptă oarbă. O luptă oarbă pentru că nu a văzut legea suficient de bine sau a ignorat-o, iar de aici a pornit totul.

În susținerea afirmațiilor mele este cererea pe care fostul primar a făcut-o pe 12 iunie, la Biroul Electoral Central, la două zile de la încheierea procesului de votare, prin care contestă rezultatul alegerilor pentru funcția de primar în circumscripția electorală nr. 22 comuna Ciochina, solicitând anularea alegerilor, cerere care trebuia făcută de Alianța pentru Ialomița și nu de candidatul Câmpulungeanu.

După trei zile, respectiv pe 15 iunie, BEC hotărăște respingerea cererii de anulare a alegerilor pentru lipsa calității contestatarului, legea precizând că cererea trebuia făcută de alianța politică, electorală sau partidul politic din care acesta face parte și nu în nume propriu.

Cu toate că lucrurile erau tranșate din acest punct de vedere,  atât primarul cât și viceprimarul au continuat să greșească. În loc să facă demersurile legale în astfel de situații, în termenul prevăzut de lege, aceștia au „asmuțit” oamenii împotriva noii conduceri a comunei, prin proteste fără rost. Au protestat în comună câteva zile, ca apoi să ajungă în fața Prefecturii Ialomița. Nimeni nu contestă dreptul lor de a protesta. Însă, mă întreb, de ce acum se reclamă toate nemulțumirile lor? Aveau Birou de Circumscripție, aveau Birou Electoral Județean, aveau Poliție. Ei acum reclamă până și faptul că reprezentanții API în secțiile de votare l-au „lucrat” pe primarul Câmpulungeanu, închizând ochii la fărădelegi.

Așadar, vineri, timp de două ore, la aproape 40 de grade Celsius, protestatarii, în frunte cu fostul viceprimar, au scandat lozinci, au afișat pancarte cu mesaje care mai de care…, au stat în genunchi, rostind până și rugăciunea „Tatăl nostru”, convinși că forța divină le va face dreptate.

Din păcate pentru ei, până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Adică, legea, birocrația și multe altele. Astfel că au protestat degeaba în fața Prefecturii. Pentru că prefectul nu are pârghiile legale pentru a le rezolva doleanțele. Acest lucru l-a declarat și Gigi Petre în momentul în care o delegație a protestatarilor a solicitat o întrevedere cu acesta. Gigi Petre nu a avut altceva de făcut decât să-i asculte și să-i sfătuiască în ceea ce privește prevederile legale, atât cu privire la inutilitatea protestului în fața Prefecturii, cât și legat de viitoarele acțiuni pe care le-ar putea face pentru a-și rezolva oarecum doleanțele, și anume acționarea în instanță, ori organizarea unui referendum pentru schimbarea primarului nedorit.

În concluzie, necunoașterea legii și lipsa de inițiativă în a sesiza neregulile electorale la timp și unde trebuie au pus pe drumuri oameni care chiar cred că li s-a făcut o nedreptate și mai au șanse să-și vadă primarul din nou în funcție.