Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA pentru “fraudă la referendum”

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 75 inculpaţi, sub aspectul infracțiunilor reținute în dosarul cunoscut opiniei publice sub numele de dosarul „Fraudă la referendum”:

liviu dragnea

  1. I.   NICOLAE-LIVIU DRAGNEA, secretar general  al unui partid politic (la data faptelor), în prezent deputat și vicepremier, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

 

În calitate de secretar general al unui partid, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. În concret, folosirea influenţei şi autorităţii s-a făcut în următoarele modalităţi:

1. ca un prim pas, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale.

2. În paralel, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii judeţeni de campanie /primarii/activiştii de partid. Sistemul informatic avea două componente IT:

  • o componentă ce permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat „1855” ori prin recepţionarea de mesaje de la acest număr
  • o aplicaţie internet ce dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (aşa-numiţii „coordonatori judeţeni” sau „coordonatori”) să obţină în timp real informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în toate secţiile de votare, precum şi să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro.

Accesul la sistemul IT era permis coordonatorilor doar pe bază de nume de utilizator şi parolă primite anterior prin canalul de comunicaţii SMS grupat în jurul numărului telefonic 1855, iar pentru membrii secţiilor de votare şi alte persoane prin obţinerea autorizării din partea utilizatorilor. Acest sistem informatic asigura:

  • comunicarea în fiecare oră a prezenţei la vot a cetăţenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secţiile de vot cu o prezenţă slabă la urne;
  • comunicarea de mesaje, conţinând ordine sau recomandări coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege;
  • obţinerea de informaţii precise, în timpul procesului de votare (şi nu după orele 23:00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secţiile de votare de pe tot cuprinsul ţării, respectiv câte voturi „Da” şi câte „Nu” au fost exprimate. De altminteri, cerinţa a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4400 de comunicări de acest tip, recepţionate în timpul desfăşurării votului.

3.  De asemenea, Nicolae-Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiaţi ai săi (membri de partid din judeţul Teleorman, unde îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean) să facă tot ce le stă în putinţă, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare de care asigura validarea referendumului.

II. Demersul infracţional al inculpatului Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători (prevăzută de art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului), infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 105 Piatra Olt, jud. Olt

PREDUŢ SIMONA-CRISTINA și PREDUŢ MARIUS-MARINEL, membri,  autorat

BABA CONSTANTINA, preşedinte și DIŢĂ COSTINEL-LEONTIN, consilier local în cadrul Consiliului Local Piatra Olt,  instigare

COANDĂ NICOLAE, FLORESCU MARIN, RARIŢĂ ION, TRIŢĂ CONSTANŢA, membri,  complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 142 Ciuperceni, jud. Teleorman

VIŞAN MARIOARA, preşedinte și BEZNEA ION, MARIOARA ADRIAN,  CULCEA VICTOR, STOICEA LUMINIŢA-ELENA, BARBU TEODORA-RAMONA, ZAMFIR MARIN-MARIUS, membri, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 1 Alexandria, jud. Teleorman

ULMEANU IULIAN, preşedinte și BĂLĂNESCU GEORGE-TIBERIU, IONESCU ION,  membri, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 244 Plosca, jud. Teleorman

CURCAN CONSTANTIN, preşedinte și FLOREA MARIANA, RUSU DĂNUŢ, ENE VASILICĂ, NEDELEA DORINEL, MĂRUNŢELU AUREL, PÂRVA ION, membri, complicitate

Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 314 Ţigăneşti, jud. Teleorman

DUMITRACHE ION, preşedinte și PIELEANU ION, POROSCHIANU MARIN, DINU NICUŞOR SORIN, TRIFU NICOLAE, MITRAN DORINA, CIUPERCĂ CRISTINA, membri, complicitate  

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 112 Bragadiru, jud. Teleorman

FILIP ALINA-FLORINA, BARBU NICUŞOR, FERĂŞTEANU ION-DOREL, VÎLCAN TUDOR-DOREL, STEMATE MARIN, membri, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 113 Bragadiru, jud. Teleorman

PARTOCICĂ COSTICĂ, preşedinte şi MIHAI IONMATEI DANIELA,  MITROI VASILE, PASCU MARIAN FLORIN, LUNGU PETRELEBEJOARĂ LILIANA CARLA, membri, complicitate 

Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 114 Bragadiru, jud. Teleorman

DUDE ILIE, NISTOR MARIN, membri, autorat şi NISTOR ANGELICA-MARIANA, persoană fără calitate specială, autorat şi sustragere sau distrugere de înscrisuri

SANDU ILEANA, preşedinte şi RIZEA OLGA-IULIA, PEŢA GABRIEL,  NĂDRAG ION-PAUL, CRISTEA TUDOR, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 287 Suraia, jud. Vrancea

STAN VILI, preşedinte, complicitate şi două infracţiuni de purtare abuzivă

CRISTIAN CORINA, HANGANU MARIA, BOBOCEA (fostă VELNIŢĂ) SIMONA, MANOLE-MIC FLORENTIN, SÎNGEREAN SORIN, TOTOLICIU ION, membri, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 147 Bâlteni, jud. Gorj

ZGLOBIU ANCA-MARIA, preşedinte şi VLĂDUŢ DANIELA, VESPE ADRIANA, BÎLTEANU PAULINA,  FLORESCU TEODORA,  ILIE MARCEL, membri, complicitate 

Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 148 Bâlteni, jud. Gorj 

FILIP CONSTANTIN, preşedinte şi ŞOROP MARIAN, LUNGU AURORA-IRINA, SĂULESCU ELENA, NEŞA NICOLAE, CĂLĂRAŞU GHEORGHE-DANIEL, COCORANU MARIA, membri, complicitate

 

RĂBOJ DANIEL, primarul comunei Bragadiru, jud. Teleorman, dare de mită

MITROI MARIN, membru al Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 112 Bragadiru, jud. Teleorman, luare de mită și complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale

Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi și membri ai secțiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin  includerea voturilor  obținute prin falsificarea semnăturilor.

Prezentul dosar penal nu a putut să cuprindă, în mod obiectiv, analiza eventualelor infracţiuni comise în secţiile de votare de pe întreg teritoriul naţional, situațiile descrise și probate reprezentând numai exemple dintre cele mai relevante din punctul de vedere al procentajului de prezență la vot comparat cu media națională.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat deţinută în prezent de Nicolae-Liviu Dragnea. 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

comunicat de presă: DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
foto: http://www.gov.ro