Lecatzas Panaiotis, noul președinte al PMP Ialomița
Lecatzas Panaiotis este noul președinte interimar al organizației județene Ialomița a Partidului Mișcarea Populară. Panaiotis este ialomițean din Urziceni, însă locuiește în București.
Această nouă desemnare la conducerea filialei vine după ce Valentin Moraru, care preluase în urmă cu aproximativ o lună șefia organizației, a ales, se pare, să rămână în rândurile tineretului din Mișcarea Populară.
Organizația a mai avut un președinte, încă de la apariția acestui partid pe scena politică ialomițeană, prin septembrie-octombrie anul trecut. Silviu Nicula a rezistat o perioadă, până prin februarie 2014, când a ales să părăsească șefia filialei.
„Schimbările așa le-am găsit și eu. Probabil cei care au fost înaintea mea au gândit că este destul de dificil să faci o treabă bună ca să scoți un rezultat bun. Au avut probabil și alte lucruri de făcut și au gândit că e mai bine să se retragă”, a declarat noul președinte în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 12 mai.
Lecatzas Panaiotis a cochetat în trecut cu PNȚCD, sprijinind acest partid, fiind totodată „curtat” de cei de la Forța Civică, propunere respinsă de Panaiotis. Acum coordonează campania PMP în județul Ialomița și speră să aibă rezultate bune la europarlamentarele care vor avea loc pe 25 mai.
„Ne-am propus să ducem mesajul partidului cât mai bine la urechile oamenilor, să încercăm să-i convingem că singura opțiune este dreapta, să încercăm să mai atenuăm forța PSD-ului în județul Ialomița, care din păcate este un județ roșu”, a adăugat acesta.
Președintele PMP Ialomița a atras atenția asupra unor situații întâlnite, mai ales în mediul rural, în care oamenii sunt temători să se afișeze cu persoane de la alte partide de frica primarilor, situații considerate nelalocul lor într-o țară democratică.
„Sper să fac o treabă cât mai bună la conducerea acestui partid. Nu este nimeni bătut în cuie, poate veni altul”, a conchis Lecatzas Panaiotis.
La ora actuală, la nivelul județului, Partidul Mișcarea Populară are undeva la 2.400 de membri și speră ca la alegeri să obțină cel puțin 10% din voturile ialomițenilor.