Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > „Las Fierbinți”: fetele rele au fost prinse! | https://wp.me/p49Kdo-41S

„Las Fierbinți”: fetele rele au fost prinse!

fete relePrinse de poliţişti după ce au înşelat două bătrâne cu peste 9.000 de lei

Efectivele Poliţiei Oraşului Fierbinţi – Târg au identificat ieri, 27 februarie, pe strada Cimitirului din satul Fierbinţi de Jos un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 ani, din oraşul Mizil, judeţul Prahova, având ca pasageri un bărbat de 43 ani şi două femei de 28 şi 41 ani, toţi trei din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, care nu îşi puteau justifica prezenţa în zonă.

Persoanele depistate au fost conduse la sediul poliţiei şi cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că ocupantele autoturismului sunt făptuitoarele a  două infracţiuni de furt, comise în dauna a două persoane vârstnice.

În fapt, cele două femei au pătruns în gospodăriile a două femei de 73 şi 85 ani din Fierbinţi de Sus, respectiv Sărăţeni şi sub pretextul că doreau să achiziţioneze diverse bunuri uzate au sustras din locuinţele părţilor vătămate suma de 9.300 lei.

Pe numele suspectelor a fost întocmit dosar penal, urmând a se da soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.

Loading...