Laboratorul BK din cadrul spitalului Slobozia, în topul celor mai bune laboratoare de specialitate din ţară
Deşi în ultimii 10 ani, în România, s-au înregistrat progrese importante în controlul bolii, tuberculoza rămâne o problemă prioritară pentru sănătatea publică. De aceea, în anul 2015, unul din principalele obiective ale Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al TB din România este introducerea metodelor de diagnostic cât mai rapid al TB (inclusiv detectarea rezistenţei, cel puţin la rifampicină).
În decembrie 2014, Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Consiliul Local al Municipiului Slobozia au aprobat finanţarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru dotarea laboratorului BK cu echipamentele necesare pentru diagnosticul rapid al TB.
Spitalul din Slobozia poate informa că obiectivul programului de tuberculoză a fost realizat pentru judeţul Ialomiţa. Laboratorul BK ce funcționează în cadrul spitalului asigură diagnosticul tuberculozei pentru pacienţii din tot judeţul.
Contribuţia Consiliului Judeţean Ialomiţa a fost de 58.727,60 lei iar a Consiliului Local al Municipiului Slobozia a fost de 47.500 lei (ambele valori fără TVA).
S-au achiziţionat: GeneXpert cu un site – echipament pentru diagnostic molecular rapid, lampă cu fluorescenţă MGIT – pentru identificare fenotipică rapidă, incintă termostatată. De asemenea, s-au efectuat lucrări pentru reabilitarea laboratorului.
Introducerea celor două metode noi, scad timpul de diagnostic, de la 2 – 3 luni (în cazul TB multi-drog rezistentă), la o oră şi jumătate (prin metoda moleculară GeneXpert) şi 1-3 săptămâni prin metoda de identificare fenotipică MGIT.
Se poate face, astfel, identificarea şi confirmarea rapidă a cazurilor noi de tuberculoză. De asemenea, se poate iniţia corect şi rapid tratamentul. Scopul este scăderea transmiterii infecţiei şi a pericolului de dezvoltare a rezistenţelor suplimentare la medicamentele anti-TB.
Este ştiut că tratamentul pacienţilor bolnavi de tuberculoză este gratuit, la fel şi accesul la aceste teste de diagnostic rapid (achiziţia truselor de reactivi fiind susţinută de Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al TB).
În data de 17 februarie s-a lucrat prima probă (de la un pacient în vârstă de 48 ani, din Sărăţeni, care s-a prezentat la UPU Slobozia). Între timp, au mai fost efectuate probe de la pacienţi din Slobozia, Săveni, Cosâmbeşti, chiar Feteşti.
La toate persoanele testate până acum s-a detectat prezența bacilului Koch, însă la niciuna dintre ele nu a fost depistată rezistenţa la rifampicină.
Coordonatorul PNPSCT Ialomiţa, Dr. Baltă Mădălina, împreună cu personalul din laborator şi dispensarele TBC din judeţ, cu managerii spitalului Slobozia şi DSP-ului, consideră că până la sfârşitul anului se poate realiza scăderea incidenţei tuberculozei în Ialomiţa, până la nivelul mediei pe ţară.
Laboratorul de bacteriologie BK din Slobozia este unul cu tradiţie şi a primit în decursul timpului confirmarea că este unul din cele mai bune laboratoare de specialitate. Aşa încât, în 2004 este inclus în proiectul derulat de Institutul de Pneumoftiziologie M. Nasta, în vederea acreditării laboratoarelor BK. Este printre primele care obţine, în 2005, acreditarea de la RENAR. În ultima publicație de specialitate, laboratorul BK de la Slobozia se situează pe locul II la nivelul ţării, privind confirmarea bacteriologică a cazurilor de tuberculoză.
Laboratorul este reacreditat de către RENAR în 2010 și 2014. În 2013, laboratorul începe să lucreze şi teste pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase latente, nu numai pentru tuberculoza activă. În lume sunt disponibile două tipuri de astfel de teste (unul cu raportarea calitativă a rezultatelor şi cel de-al doilea, cu raportare cantitativă). În România se lucrează în câteva laboratoare din ţară doar primul tip de teste.
Laboratorul BK de la Slobozia este singurul din ţară unde se efectuează cel de-al doilea tip – TB.SPOT. Acesta, pe lângă beneficiul unui preţ mult mai scăzut, este conceput pentru testarea individuală a unui pacient, iar eliberarea rezultatului se face în 48h. Însă cel mai mare beneficiu constă în posibilitatea raportării cantitative a rezultatului. Aşa încât, se pot compara rezultatele şi urmări evoluția în timp a vindecării unei persoane.
Dacă adăugăm că în 2015 laboratorul efectuează şi teste pentru diagnosticul molecular rapid şi de identificare fenotipică rapidă, există premisele ca acesta să se menţină în topul celor mai bune laboratoare de specialitate din ţară şi să contribuie, prin activitatea sa, la scăderea incidenţei tuberculozei în județul Ialomiţa.