La 25 noiembrie 1895 se înfiinţa Secţia de jandarmi din comuna Slobozia
„Fiecare pagină de istorie a jandarmeriei române, implicit a celei ialomițene, are greutate și trebuie cunoscută, pentru că încă există zone în care nu se cunosc îndeajuns istoricul și nici atribuțiile acesteia. Dacă nu am marca momentele importante, acei pași pe care i-a făcut jandarmeria în decursul anilor, praful istoriei le-ar acoperi”, afirma colonel Nicolae Parepa în deschiderea unei conferințe de presă organizată pentru a marca un eveniment important din istoria jandarmeriei ialomițene.
La 25 noiembrie 1895 se înfiinţa Secţia de jandarmi din comuna Slobozia, pe atunci reşedinţa plăşii Ialomiţa. Tot în acel an s-a constituit, la reşedinţa companiei, înființată pe 25 mai 1895, care atunci era oraşul Călăraşi, o secţie de jandarmi pedeştri, ale cărei misiuni se desfăşurau în tot judeţul Ialomiţa. La înfiinţare, compania avea 15 jandarmi, iar la sfârşitul anului 1895, 26 de jandarmi şi 9 cai. În anul 1896, ca urmare a desfiinţării plăşii Borcea de Jos, s-au creat secţiile de jandarmi din comunele Călăraşii Vechi, Lehliu şi comuna urbană Urziceni. În acest an, compania avea un efectiv de 23 jandarmi şi 22 de cai. La 20 aprilie 1896 a fost numit comandant de companie Locotenent Ulic Ion.
În anul 1899, compania de jandarmi Ialomiţa avea un efectiv de 36 de jandarmi, cu 35 de cai, comandant fiind, începând cu 1 decembrie 1897, Cpt. Franc Movr. S-au înfiinţat, în anul 1900, secţiile de jandarmi din comunele Feteşti şi Ţăndărei. În anul 1921, jandarmii au asigurat paza podurilor, căilor ferate, oficiilor poştale, localurilor instituţiilor publice. Măsura era necesară deoarece Biroul Balcanic al Internaţionalei Comuniste organiza grupuri teroriste de câte trei persoane, cu intenţia de a provoca sabotaje în România.
Anii care au urmat Marii Uniri din 1918 au marcat un intens proces de perfecţionare a instituţiilor statului român şi de unificare legislativă. Noua lege pentru organizarea jandarmeriei rurale din 24 martie 1929, preciza în articolul 1 că “Jandarmeria rurală este un corp organizat milităreşte, instituit pentru a veghea în comunele rurale, la siguranța de stat, la menţinerea ordinii publice, precum şi la executarea legilor şi regulamentelor”. Corpul Jandarmeriei făcea parte din Ministerul de Interne, dar poziţia, disciplina, înaintarea în grad şi căsătoria personalului erau reglementate prin legi şi regulamente emise de Ministerul de Război.
Dupa Revoluție, unităţile “Trupelor de securitate” au trecut pentru puţin timp în subordinea M.Ap.N., apoi au intrat din nou în subordinea Ministerului de Interne primind denumirea de Trupe de Pază şi Ordine. Ulterior, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.0749/ 05.07.1990, privind creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi.
În acea perioadă, Unitatea Militară 0412 Feteşti funcţiona pe o structură cu preponderenţă instructiv-educativă, dar un important efectiv executa şi misiuni.
Începând cu 1 mai 2005, după intrarea în vigoare a noii legi (550/2004), de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, care a limitat drepturile jandarmilor în ceea ce priveşte asigurarea şi menţinerea ordinii publice, unitatea s-a reorganizat prin desfiinţarea secţiilor şi posturilor de jandarmi teritoriale şi completarea cu efective a subunităţilor de intervenţie şi de pază şi intervenţie. De asemenea, Comandamentul Judeţean de Jandarmi s-a transformat în Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa.
În decursul anilor, unitatea a avut şapte comandanţi: Lt. Col. Boboc Gheorghe 01.01.1972 – 01.06.1976, Lt. Col. Arghire Constantin 01.06.1979 – 06.10.1981, Cpt. Napa Florin 01.12.1981 – 15.03.1986, Mr. Miron Vasile 15.03.1986 – 01.05.1988, Lt. Col. Gagiu Tănase 01.05.1988 – 01.04.1992, Lt. Col. Comănescu Ion 01.04. 1992 – 28.09.2001, Lt. Col. Mihalache Nicolae 01.01.2002 – 01.04.2009.
La conferință au participat prefectul Gigi Petre, subprefectul Constantin Marin și vicepreședintele Consiliului Județean, Ștefan Mușoiu, care au transmis mesaje de felicitare la împlinirea celor 118 ani de existență a jandarmeriei ialomițene.
Totodată, colonelul Nicolae Parepa a mulțumit tuturor pentru încrederea pe care o au în această instituție, subliniind că jandarmii vor rămâne întotdeauna executanții legii.