Jandarmii ialomițeni, medaliați în Afganistan
Jandarmii ialomiţeni, alături de ceilalţi 20 de jandarmi români care participă la misiunile de instruire a poliţiştilor afgani, au fost medaliaţi la sfârşitul săptămânii trecute cu medalia „NATO – non article 5, cu agrafă ISAF” (International Security Assistance Force), ceea ce reprezintă o recunoaştere a profesionalismului de care aceştia au dat dovadă în primul stagiu de misiuni de pregătire a poliţiştilor afgani.
Ceremonialul de medaliere a jandarmilor români a fost oficiat de comandantul Centrului de suport regional est şi comandantul forţelor Jandarmeriei Naţionale Franceze din Afganistan, în prezenţa tuturor contingentelor internaţionale din cadrul centrului şi a întregului personal afgan al Centrului de Instruire şi Pregătire Wardak.
Jandarmii români din Wardak, alături de localnicii afgani
Jandarmii contingentului român nu au rămas indiferenți la eforturile depuse de membrii coaliției și personalul afgan al NPTC (National Police Training Center) Wardak pentu a stabili contacte și pentru a dezvolta parteneriatul cu populația locală.
În activitățile zilnice de instruire, jandarmii români vor să insufle polițiștilor afgani ideea că aceștia reprezintă o structură formată din oameni care acționează pentru oameni .
Astfel, din discuțiile cu partenerii afgani, jandarmii români au aflat faptul că tinerii care studiază la școala din localitatea Tup Kalay, localitate situată la aproximativ 2 km sud față de Wardak, nu beneficiază de echipamentul dorit pentru a desfășura activități sportive. Aceștia au luat inițiativa de a construi două porți metalice pe care elevii să le poată utiliza pe timpul jocurilor sportive.
La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii contingentului românesc au oferit copiilor cele două porți metalice de fotbal ce urmează a fi montate la scoala din aceeași localitate, împreună cu 5 mingi de fotbal și pachete conținând alimente de bază. Căldura cu care localnicii afgani au privit gestul jandarmilor ne dă speranţa că încrederea acestora în militarii români va creşte.
Reprezentanţii comunităţii, într-o discuţie cu comandantul contingentului, au mulţumit jandarmilor români pentru acest gest și au precizat că „orice ajutor venit din partea noastră este binevenit” şi „suntem mulţumiţi că vedem polițiștii afgani lucrând alături de militarii ISAF” (International Security Assistance Force).
Din contingentul de jandarmi care execută misiuni în Afganistan, fac parte şi trei jandarmi ialomiţeni, maior Răzvan Salaoru, Plt. maj. Bâtu Marcel şi Plt. Stoica Nicuşor.