Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Jandarmii ialomiţeni, alături de elevi | https://wp.me/p49Kdo-6J8

Jandarmii ialomiţeni, alături de elevi

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa vor asigura, ca în fiecare an, măsurile de ordine necesare creării unui climat de siguranţă, atât la manifestările ocazionate de festivităţile de începere ale noului an şcolar, cât şi pe parcursul acestuia.

Jandarmii vor executa misiuni de ordine publică şi după caz, intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în apropierea mai multor instituţii de învăţământ din municipiile Slobozia, Feteşti, Urziceni şi oraşul Ţăndărei, repartizate instituţiei noastre, în baza Planului Comun încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Poliţia Locală.

Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zonele apropiate instituţiilor de învăţământ vor fi de asemenea în atenţia patrulelor de jandarmi.

Menţionăm faptul că la nivelul fiecărui municipiu există şi o subunitate de intervenţie, pregătită să intervină în vederea prevenirii sau aplanării oricăror evenimente neplăcute.

Jandarmeria acţionează în sprijinul cetăţeanului, al comunităţii şi al legii.

Recomandăm cetăţenilor să sesizeze imediat Jandarmeria la numărul de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.

IJJ Ialomița