Iulian Bucur a fost numit director executiv al Camerei Agricole Ialomița

Consiliul Judeţean Ialomiţa adopta, la sfârșitul lunii februarie 2010, o hotărâre prin care era înfiinţată Camera Agricolă Judeţeană Ialomiţa, instituţie aflată în subordinea sa, prin reorganizarea Oficiului de Consultanţă Agricolă Judeţean Ialomiţa.

Personalul camerei agricole, la acea dată, a fost constituit din cel existent la oficiul de consultanţă agricolă judeţean, care s-a considerat a fi transferat/preluat în interesul serviciului. Conducerea Camerei Agricole Judeţene Ialomiţa a fost asigurată de un director executiv şi un director executiv adjunct, funcţii care se ocupă prin concurs. În august 2012, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Ialomiţa, directorul Stoian Florea era transferat la APIA, postul de director executiv la instituţia amintită rămânând vacant.

iulian bucur
Iulian Bucur

În luna martie 2013, Consiliul Judeţean Ialomiţa a organizat concursul pentru ocuparea acestei funcţii publice de conducere, Bucur Iulian fiind declarat „admis”, astfel că luni, 18 martie, în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița, acesta a fost numit în funcție.

Proiectul a fost votat în unanimitate, însă consilierii județeni au ținut să facă diverse propuneri de îmbunătățire a activității Camerei Agricole. Cel mai mult își doresc ca această instituție să-și facă simțită prezența în teritoriu, să fie un real sprijin pentru micii agricultori, ba chiar să se găsească soluții de înființare a unor solarii care să fie date în administrare unor tineri care iubesc munca în agricultură.

Nicolae Sitaru i-a propus noului director ca micii agricultori să fie asistați de Camera Agricolă Județeană, astfel încât scopul înființării și funcționării acesteia să fie mai bine definit. Deocamdată, spunea consilierul Sitaru, nu există vreun agricultor asistat, iar fermierii mari își duc singuri de grijă. Pentru a vedea dacă această propunere a avut rezultatul scontat, Nicolae Sitaru a precizat că la finalul anului, directorul ar trebui să prezinte consilierilor dacă în urma asistenței au fost obținute rezultate, dacă agricultorii sunt mai bine informați, dacă au accesat fonduri, dacă au simțit într-adevăr utilitatea acestei instituții.

Președintele C.J., Silvian Ciupercă, afirma că există implicare, iar aceasta a fost materializată prin întocmirea a 220 de proiecte pe măsura 121, privind modernizarea exploatațiilor agricole.

„Au trecut de faza de conformitate și eligibilitate 187 de proiecte. Ele sunt în faza de evaluare tehnică și financiară, la București. Este foarte important ca în Ialomița să mai apară 100 de astfel de fermieri care să fie sprijiniți cu peste 40.000 de euro, dar este foarte important să-i încurajăm și pe aceia care nu au putut intra în această categorie, să continue această activitate”, preciza Silvian Ciupercă.

De asemenea, consilierul județean Viorel Nica propunea ca reprezentanții acestei Camere Agricole să meargă în special în bazinele legumicole din județ și, cu sprijinul marilor fermieri, să înființeze solarii pentru ca micii fermieri sau pur și simplu cei care își doresc să muncească, să poată desfășura activități în aceste solarii.

„Trebuie să dăm viață acestei Camere agricole, iar propunerea mea către Consiliul Județean, către consilieri, este să începem să depistăm câteva gospodării de tineri pe care să-i sprijinim în vederea dezvoltării legumiculturii în bazinele legumicole din județ sau, de ce nu, în ferme vegetale”, spunea Viorel Nica.