ISU Ialomița: Incendiile de vegetație uscată, o problemă! Apel către cetățeni și autoritățile administrației publice locale
O problemă de actualitate, aflată în responsabilitatea efectivelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, și anume incendiile de vegetație uscată, a fost subiectul unei conferințe de presă susținute marți, 3 septembrie, de către reprezentanții ISU Ialomița.
Aceste incendii reprezintă o problemă reală, majoritatea fiind generate de către cetățeni, care nu conștientizează faptul că riscul de a produce pagube materiale însemnate sau victime omenești este foarte ridicat, având în vedere faptul că multe dintre incendii s-au manifestat în apropierea locuințelor, drumurilor sau a fondurilor forestiere.
Până la data de 1 septembrie, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au fost alertate să intervină pentru lichidarea a 529 incendii, dintre care: 399 pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, 95 pentru stingerea incendiilor de locuințe și anexe gospodărești, 13 pentru stingerea incendiilor de miriște, 13 pentru stingerea incendiilor produse la deșeuri menajere, 9 pentru stingerea incendiilor de lanuri.
Astfel, în ultimele 8 luni, mai bine de 75% din numărul total de incendii (vegetație uscată/miriște/locuințe și anexe/deșeuri menajere/lanuri) au constat în incendii de vegetație uscată.
Pe parcursul anului 2023, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 340 incendii de vegetație uscată. Comparativ cu anul 2023, observăm o creștere cu aproximativ 17%, iar până la finalul anului mai sunt încă patru luni, ceea ce înseamnă că există posibilitatea reală ca numărul acestora să mai crească.
Pot exista situaţii când, în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, se pot înregistra inclusiv victime omeneşti.
„Din fericire, la nivelul județului nostru, nu s-au înregistrat decese din cauza producerii incendiilor de vegetație uscată, însă au existat cazuri când cetățenii au suferit arsuri, în încercarea de a stinge incendiile care le amenințau bunurile sau proprietățile. De asemenea, nu mai departe de luna trecută, din cauza unui incendiu de vegetație uscată produs pe Autostrada A2, care s-a extins pe terasamentul căii ferate, a fost necesară întreruperea circulației feroviare, astfel că cinci trenuri de călători au staționat în gările de pe traseu până la lichidarea incendiului, pentru siguranța călătorilor. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. Nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor incendii, efort care ar putea fi reorientat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol”, a precizat inspectorul șef al ISU Ialomița, colonel Bâcu Laurențiu.
Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița a făcut o serie de demersuri prin Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, pe linie de pregătire a populației și a reprezentanților autorităților publice locale, respectiv a structurilor cu atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor.
Pe parcursul anului 2024, în perioadele în care s-au înregistrat creșteri ale numărului incendiilor de vegetație uscată produse în urma utilizării focului deschis pentru curățarea terenurilor, s-au organizat acțiuni de informare preventivă și s-au transmis adrese unităților administrativ-teritoriale, cuprinzând măsuri de apărare împotriva incendiilor la arderea vegetației uscate și pe timpul acțiunilor de igienizare, spre a fi diseminate către operatorii economici de pe raza localităților și către populație.
De asemenea, s-a solicitat desfășurarea de către membrii compartimentelor de prevenire ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență de acțiuni de limitare a incendierii vegetației uscate. Acestea au cuprins misiuni de patrulare și transmitere de mesaje preînregistrate privind interdicția arderii vegetației, controale la gospodăriile populației în vederea reamintirii regulilor de depozitare a furajelor, paielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile (cât mai departe de case, bucătării, cuptoare, magazii, adăposturi de animale), recomandări legate de supravegherea permanentă a copiilor și a nu li se lăsa la îndemână mijloace care ar putea produce incendii și desfășurarea de acțiuni de informare preventivă a cetățenilor.
Pe lângă acțiunile de informare a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale și a populației asupra măsurilor concrete care trebuie respectate la arderea vegetaţiei uscate, resturilor vegetale, a gunoaielor şi a altor materiale combustibile în gospodării, reprezentanții ISU au intensificat și acțiunile de informare preventivă a populației, dar și controalele.
„În scopul prevenirii și reducerii riscului de manifestare a incendiilor de vegetație uscată, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița a desfășurat 609 controale. Pe timpul controalelor au fost aplicate 13 avertismente și 2 amenzi în cuantum de 2.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis. Totodată, au fost desfășurate 12 acțiuni de informare preventivă a populației asupra interdicției de incendiere a vegetației uscate”, a transmis (î) șeful Serviciului Inspecției de Prevenire, maior Ion George.
Cauza principală a manifestării incendiilor de vegetație uscată rămâne în continuare factorul uman.
În ciuda eforturilor depuse Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița (alături de alte instituții implicate), de conștientizare a cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când incendiază vegetația uscată, aceștia recurg în continuare la această practică, dat fiind faptul că este cea mai simplă și mai puțin costisitoare modalitate de a igieniza terenurile de resturile vegetale nefolositoare.
Totodată, s-a constatat că igienizarea terenurilor prin incendiere, ca practică tradițională, este privită de către cetățeni ca fiind benefică pentru materia organică din sol, aspect care, potrivit șefulului Serviciului Inspecției de Prevenire, este contrazis de reglementările privind bunele practici de agricultura și mediu pentru România (cât și a celor de la nivelul Uniunii Europene – GAEC).
Pentru gestionarea fenomenului de incendiere a terenurilor arabile și a pajiștilor permanente, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița, ai Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul județean Ialomița, cooperează în baza unui protocol elaborat la nivel național, pentru limitarea/stoparea incendiilor de pe terenurile arabile, ce pot avea consecințe grave.
Colaborarea dintre ISU-APIA-GNM are în vedere prevenirea producerii unor situații de urgență în urma incendierii terenurilor arabile sau a pajiștilor permanente, precum și adoptarea unor măsuri de sancționare a persoanelor fizice și juridice care produc astfel de incendii.
Este de precizat faptul că după fiecare incendiu de vegetație uscată de pe terenurile arabile, ISU înaintează către APIA coordonatele geospațiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecință.
O particularitate a cadrului legal de reglementare este faptul că Legea nr. 307/2006 nu stabilește în mod expres sancțiuni pentru acțiunea de incendiere a vegetației uscate, ci doar pentru inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora (constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.501 lei la 5.000 lei inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora).
Un regim sancționator distinct în ceea ce privește acțiunea de incendiere a resturilor vegetale în scopul igienizării terenurilor arabile este stabilit de legislația de mediu, potrivit art. 96, alin. (3), pct. 16 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei, la 15.000 lei pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei, la 100.000 lei pentru persoane juridice, încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, iar potrivit art. 98, alin. 1, lit. a) din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală la arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice.
În acest context, este de precizat faptul că aplicarea sancțiunilor de către inspectorii de prevenire (atunci când se constată nerespectarea prevederilor legale sus-amintite) este dificilă, întrucât făptașii nu pot fi identificați.
Acest lucru se justifică, pe de o parte, prin faptul că aceștia acționează la incendierea vegetației odată ce s-au asigurat că nu pot fi observați/identificați de către alți cetățeni și/sau autorități, iar pe de altă parte prin faptul că personalul inspecțiilor de prevenire nu are atributul de a legitima persoane (în acest caz se solicită sprijinul poliției. Însă, până la sosirea organelor de poliție, contravenienții părăsesc locul faptei, inspectorii de prevenire neavând competența de a-i reține.
„Fac un apel către toți cetățenii și toate autoritățile, instituțiile cu rol în gestionarea unor astfel de riscuri, să facem front comun în așa fel încât numărul acestor incendii să scadă măcar, pentru că au căpătat o amploare îngrijorătoare. Și stă în puterea noastră să le reducem, să le gestionăm, dacă fiecare dintre noi ar fi responsabil. Sper ca apelul nostru să fie auzit. Sper să fim ajutați, nu în sensul de a stinge aceste incendii, ci de a putea găsi acei vinovați, nu neapărat de dragul de a-i sancționa, ci de a-i face să înțeleagă că este o problemă”, a conchis colonel Laurențiu Bâcu, șeful ISU Ialomița.