Inspectorul șef al ISU Ialomița: „Instituția noastră poate face față cu succes tuturor situațiilor de urgență”
Marți, 18 februarie, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al județului Ialomița au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au prezentat o analiză a activităților desfășurate de pompieri în anul 2024.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomița, lt. Georgeta Popescu, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au fost alertate, anul trecut, să intervină la 8.357 situaţii de urgenţă (în medie 22,83 pe zi).
„Dintre acestea, 6.540 misiuni au fost pentru asistență medicală de urgență asistate de SMURD, 98 misiuni pentru asistenţa persoanelor, 299 misiuni pentru stingerea incendiilor, 442 misiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, 31 misiuni pentru salvări de animale din medii ostile vieții, 80 misiuni de sprijin, 53 de exerciții cu forțe și mijloace în teren, 144 misiuni pentru alte situații de urgență, 2 misiuni de descarcerare la accidente rutiere, 63 misiuni pentru protecția mediului, 111 misiuni pentru asigurare măsuri PSI și prim ajutor, 94 de deplasări fără intervenție, întors din drum, alertă falsă, 247 alte intervenții și 140 misiuni de recunoaștere”, a transmis purtătorul de cuvânt.
Totodată, echipa pirotehnică a inspectoratului a fost alertată pentru a executa 11 misiuni de asanare a terenurilor de munițiile găsite neexplodate, încheiate cu ridicarea a trei proiectile explozive de artilerie cal.100 mm, un proiectil exploziv de artilerie cal 150 mm și șapte proiectile explozive de artilerie cal.152 mm. De asemenea, au executat 2 misiuni de distrugere a muniției asanate.
Comparativ cu anul 2023, a crescut numărul incendiilor, de la 254 în anul 2023, la 299 în anul 2024.
Din păcate, în urma incendiilor, 7 persoane și-au pierdut viața, iar 13 au fost rănite, necesitând îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, a crescut numărul incendiilor de vegetație uscată, de la 340 în anul 2023, la 442 în anul 2024, pe parcursul anului pompierii intervenind prompt în vederea lichidării acestora și limitării pagubelor.
Nu în ultimul rând, s-a înregistrat o creștere și în ceea ce privește numărul intervențiilor pentru asistență medicală de urgență asistate de SMURD, de la 5.635 în anul 2023, la 6.540 în anul 2024.
De remarcat este și faptul că în 2024 a crescut și numărul intervențiilor pentru salvarea animalelor, de la 25 în anul 2023, la 31.
Creșteri au fost înregistrate și în ceea ce privește numărul intervențiilor pentru protecția mediului, de la 50 în anul 2023, la 63 în anul 2024, dar și legate de asanarea și distrugerea muniției neexplodate, de la 10 în anul 2023, la 13 în anul 2024.
Comparativ cu 2023, au scăzut intervențiile de asistență a persoanelor, de la 163 în anul 2023, la 98 în anul 2024, numărul misiunilor de asigurare a măsurilor PSI, de la 196 în anul 2023, la 111 în anul 2024 și, într-o măsură importantă, numărul deplasărilor fără intervenție, întors din drum, alertă falsă, de la 268 în anul 2023, la 94 în anul 2024.
Pe timpul intervențiilor au fost protejate bunuri și instalații în valoare de 22.265.500 RON.
În baza Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență al județului Ialomița, în anul 2024 au fost desfășurate toate cele 16 exerciții de alarmare publică planificate la localități, fiind totodată verificate în teren 47 mijloace tehnice de alarmare (sirene) din județ.
Nu în ultimul rând, au fost semnate acordurile de principiu privind instalarea echipamentelor de alarmare publică necesare avizării studiilor de audibilitate pentru trei comune din județ, în conformitate cu prevederile procedurilor în vigoare.
„În anul 2024, profesionalismul cadrelor militare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,BARBU CATARGIU” al județului Ialomița a demonstrat, încă o dată, că și în aceste vremuri în care dinamica de personal este continuă, instituția noastră poate face față cu succes tuturor situațiilor de urgență. Spiritul de echipă, buna comunicare între servicii și compartimente, implicarea și seriozitatea cadrelor, au făcut ca, și în anul care a trecut, să avem rezultate deosebite”, a transmis inspectorul șef al ISU „Barbu Catargiu” Ialomița, col. Laurențiu Bâcu.
Activitățile desfășurate de către pompieri sunt completate cu acțiuni de control pe segmentul de prevenire, avizare-autorizare, campanii de recrutare, până la cursuri de pregătire.
De exemplu, anul trecut au fost organizate cursuri de pregătire în acordarea primului ajutor de bază, fiind instruiți 37 polițiști, 13 jandarmi, 136 angajați ai Penitenciarului Slobozia și 22 cadre militare apartinând Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița.
Prevenirea situațiilor de urgenţă s-a materializat prin 1.130 de activităţi de control şi verificare, din care 1.124 controale de prevenire, 5 inspecţii la obiective SEVESO și 1 audit de supraveghere la persoane autorizate care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Pe lângă acestea, au mai fost efectuate 51 de verificări la obiective care au solicitat autorizarea din punct de vedere al securității la incendiu.
Au fost constatate 1.952 nereguli, din care 168 au fost înlăturate pe timpul controalelor şi 1.788 sancţionate, fiind aplicate 1619 avertismente şi 179 amenzi contravenţionale, în cuantum de 3.493.000 lei.
Pe timpul activităţilor preventive au fost efectuate 1.316 instruiri, 671 exerciţii de evacuare şi intervenţie la locul de muncă precum şi 12 exerciţii cu participarea S.V.S.U. sau S.P.S.U..
În activitatea de avizare-autorizare au fost prelucrate 487 de dosare și cereri, fiind eliberate 66 avize de securitate la incendiu, 31 autorizații de securitate la incendiu, 4 acorduri privind efectuarea focurilor de artificii, 4 acorduri privind comercializarea materialelor pirotehnice (artificii) şi 382 adrese și puncte de vedere în domeniul avizării/autorizării.
De asemenea, s-a acordat asistență tehnică de specialitate la cele 497 solicitări la sediul unității.
În cadrul programului „Salvator din pasiune” s-a derulat o campanie de recrutare în perioada 22.04 – 30.05.2024, unde s-au înscris 20 de persoane. Dintre acestea, 18 au parcurs cursul introductiv general și cursul de prim ajutor de bază, devenind voluntari în cadrul inspectoratului, participând, astfel, alături de echipajele profesioniste, la peste 845 de intervenții de prim ajutor calificat, precum și la 11 acțiuni de informare preventivă.
Pregătirea elevilor și preșcolarilor în domeniul situațiilor de urgență reprezintă un obiectiv important al activității inspectoratului, astfel că, în anul 2024, au fost desfășurate 13 exerciții de evacuare la unități de învățământ din zona de competență, cu participarea a 3.275 elevi/preșcolari și 251 adulți – personal didactic, nedidactic și auxiliar.
În același scop s-au desfășurat 25 de activități de instruire sub forma ,,Porți deschise” la toate subunitățile de intervenție ale inspectoratului, cu ocazia Zilei Protecției Civile, Zilei Copilului, Zilei Pompierilor, Programelor ,,Săptămâna Altfel” și ,,Săptămâna Verde”, Zilei Informării Preventive – Marți 13, cu 1.383 de participanți.
Totodată, Inspectoratul este beneficiar al proiectului „Consolidare, mansardare și refuncționalizare a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al Județului Ialomița și al Detașamentului de Pompieri Slobozia din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița”, derulat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, proiect pentru care a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de execuție la data de 05.10.2024. și pentru care termenul de finalizare al lucrărilor este de 24 luni.
Printre multitudinea de obiective pe care reprezentanții ISU le au în acest an se află și asigurarea fondurilor financiare necesare în vederea construirii unui sediu nou pentru Stația de Pompieri Fetești, însă reducerea numărului de obiective, puse în funcțiune, fără a deține autorizație de securitate la incendiu și optimizarea activităților instituționale în vederea autorizării, potrivit reglementărilor tehnice în vigoare, a unor categorii de obiective la care se înregistrează un număr mare de clădiri neautorizate, cu prioritate cele de învățământ, reprezintă principalele provocări.
„În concluzie, modul în care întreg personalul inspectoratului a acționat pentru gestionarea evenimentelor care au generat situații de urgență în anul 2024, în zona de competență, este unul profesionist, iar rezultatele obținute au fost foarte bune. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără colaborarea eficientă cu toți factorii de decizie de la nivelul Instituției Prefectului-județul Ialomița, Consiliului Județean Ialomița, comitetelor locale pentru situații de urgență, instituțiilor și operatorilor economici din județ cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Cu siguranță și în anul 2025 vom duce la îndeplinire obiectivele propuse și putem asigura cetățenii acestui județ că vom interveni prompt, ori de câte ori vom fi solicitați, cu același profesionalism ca și până acum”, a concluzionat inspectorul șef, col. Laurențiu Bâcu.