livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

IȘJ Ialomița: „La nivelul județului, la Evaluarea Națională, avem o rată de promovare bună. La Bacalaureat, rezultatele erau de așteptat”.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița, Steluța Mitrea și Vasile Mitu, au susținut vineri, 3 iulie, o conferință de presă, în cadrul căreia au prezentat situația învățământului ialomițean după examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Aceștia s-au declarat mulțumiți de rezultate, dar au admis că „se putea mult mai bine”.

Conferinta Presa Isj Ialomita
Conferinta Presa Isj Ialomita

60.37%: rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 60.37%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 66.16%, iar pentru promoțiile anterioare este de 26.44%.

Astfel, din totalul celor 1.789 de candidați prezenți, au promovat 1.080 de candidați: 1.011 candidați aparțin promoției 2020, iar 69 provin din promoțiile anterioare. Au fost înregistrate 5 medii de 10 (zece).

Dintre cei 1.921 de candidați înscriși, s-au prezentat 1.789 de candidați (1.528 de candidați din promoția curentă, respectiv 261 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 3 absolvenți ai clasei a XII-a. Adăugăm faptul că examenul a început luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 7 iulie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, are loc proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

La nivelul județului Ialomița, au fost depuse 661 de contestații după afișarea primelor rezultate obținute de către candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat.

Din totalul celor 661 de contestații, la proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 255 de contestații (Limba română REAL – 218 și Limba română UMAN – 37), la proba obligatorie a profilului au fost depuse 220 de contestații (Matematică – 191, Istorie – 29), iar la proba la alegere a profilului și a specializării au fost depuse 186 de contestații, după cum urmează: Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: 41 Biologie vegetală și animală: 48, Chimie: 5, Economie: 1, Fizică: 23, Geografie: 27, Logică, argumentare și comunicare: 35 Psihologie: 4, Sociologie: 2.

Vasile Mitu
Vasile Mitu

„La clasa a XII-a, rezultatele erau de așteptat. Într-adevăr, față de anul trecut, a scăzut procentul, dar având în vedere condițiile existente, eu sunt mulțumit de cum s-a desfășurat, inclusiv referitor la măsurile care s-au luat pentru siguranța și sănătatea copiilor (…) Am făcut și verificările încrucișate cu ISU și cu DSP, au fost notificați doi care erau în izolare pentru a nu se prezenta la examen, au fost anunțați și președinții centrelor de examen, iar un copil a fost internat pentru apendicită”, a declarat Vasile Mitu, inspectorul general adjunct al IȘJ Ialomița.

69.77%: Rata de promovare la examenul de Evaluare Națională

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a centralizat și rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a,  obținute în urma susținerii examenului de Evaluare Națională, sesiunea  2 – 27 iunie, 2020.

Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, 1410 candidați din unitățile de învățământ din județul Ialomița au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), ceea ce înseamnă 69.77%. De asemenea, a crescut, față de rezultatele inițiale, numărul candidaților cu media generală de 10: de la 5 la 6 (Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Slobozia – 2 elevi, Liceul de Arte ”Ionel Perlea” Slobozia – 2 elevi, Școala Gimnazială Nr. 3 Slobozia – 1 elev, Școala Gimnazială ”I.H. Rădulescu” Urziceni – 1 elev).

La proba de Limba și literatura română, 1.647 de candidați (81,17%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 56 de candidați au obținut nota 10.

La Matematică, 1.284 de candidați (63.34%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 22 de candidați au obținut nota 10.

Rata de participare a fost de 94.88 %: 2.021 de candidați prezenți, dintr-un total de 2130 de elevi înscriși. Niciun elev nu a fost eliminat din cauza tentativei de fraudă.

Examenul de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a  reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă  a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Din păcate, în județul Ialomița, au existat licee care au avut rată de promovare zero, atât la clasa  XII-a cât și la clasa a VIII-a.

Mitrea Steluta
Mitrea Steluta

„La clasa a VIII-a, 0% a avut Școala Gimnazială Bărbulești, Liceul Tehnologic Țăndărei, Școala Gimnazială Bora, Școala Gimnazială Giurgeni, Școala Gimnazială din Mărculești. Cum este posibil? Este, pentru că în primul rând directorul este obligat să monitorizeze permanent în special activitatea profesorilor care predau discipline de examen. Dar trecem peste faptul că am avut această perioadă de pandemie, pentru că a fost pentru toată lumea. Probabil că nu s-au implicat suficient în a asigura pregătirea copiilor de clasa a VIII-a.  (…) Atunci când școlile solicită, de exemplu, suplimentare de locuri, sau la învățământul liceal, în planul de școlarizare, un număr de clase de a IX-a, unul dintre motivele pentru care nu am aprobat a fost acesta. Dar urmează în curând evaluarea anuală a managerilor de școli, criteriu de care se va ține cont, pentru că un director de școală trebuie să facă tot ce este posibil pentru ca elevii școlii să promoveze examenele naționale, nu doar să participe la ele (…) Un director în funcție, cu concurs, dacă obține calificativul nesatisfăcător, i se suspendă de drept contractul de management (…). La evaluarea națională nu este un procent rău. Suntem în prima jumătate, dacă e să comparăm cu județele Giurgiu sau Ilfov, care au fost codașele listei. Noi, ca județ, am ținut steagul sus de fiecare dată, dar se putea mult mai bine. Le găsim o oarecare scuză copiilor, atât de clasa a VIII-a, cât și de a XII-a, pentru că ei nu au avut norocul să susțină acea simulare a examenelor din martie, aprilie”, a spus Mitrea Steluța, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

În ceea ce privește liceele cu 0%, un exemplu este la Căzănești, dar și Liceul Tehnologic Urziceni, Armășești, Țăndărei.

„La Căzănești s-au înscris șase copii. De la anul, Căzănești nu va mai avea clasă de liceu, va fi clasă profesională. S-au luat măsuri din timp de reducere a claselor de liceu acolo unde a fost cazul”, a mai spus Vasile Mitu.

La etapa specială a Evaluării Naționale au participat șase elevi, absolvenți de clasa a VIII-a, din șase localități diferite.

„Acești elevi au fost în izolare pe perioada susținerii probelor. După afișarea rezultatelor, am aflat din discuțiile cu părinții că trei au promovat, trei nu, și nu au depus contestații. La nivelul județului Ialomița, la evaluarea națională, avem o rată de promovare bună, în comparație cu cea de la nivel național, adică 69,77%. După soluționarea contestațiilor avem șase copii care au obținut media 10 și la română și la matematică, 22 de copii au obținut nota 10 la matematică și 55 nota 10 la română”, a afirmat Mitrea Steluța.

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, s-a derulat în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).