IPJ Ialomița: Activități de prevenire a victimizării elevilor
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia și Secției 1 de Poliție Rurală Slobozia au desfășurat în această săptămână activități preventive la unități de învățământ din localitățile Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, în cadrul Programului Național „Școala Altfel”.
Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ au primit informații și recomandări cu privire la siguranța personală și siguranța pe internet, importanța cunoașterii modalităților de prevenire a agresiunilor și a violenței în școli, a disparițiilor în rândul minorilor.
Oamenii legii s-au întâlnit cu școlari și preșcolari, cărora le-au vorbit despre siguranța lor în mediul online, despre fenomenul de discriminare, pericolele pe care le-ar putea întâlni pe stradă, la școală, în locuințele prietenilor sau chiar acasă la ei.
Polițiștii au ca obiectiv transmiterea și asimilarea de către copii a informațiilor pentru evitarea pericolelor pe stradă, acasă, la locul de joacă, în vacanțe sau atunci când sunt în online.
Astfel, elevii au primit informații despre fenomenul de criminalitate organizată. Au fost abordate teme precum prevenirea criminalității informatice, a delincvenței juvenile, a traficului și consumului de droguri și traficul de persoane.
Pentru orice problemă sau dilemă, copiii au fost informați despre faptul că pot suna la Telefonul Copilului, la 116111, linia europeană de asistență pentru copii, disponibilă gratuit din rețelele Orange, Telekom și Vodafone (L-V / 10:00 – 20:00), acolo unde specialiști ai organizației îi pot consilia/ îndruma.
Prevenirea victimizării minorilor, cu accent pe prevenirea disparițiilor/ plecărilor voluntare, a abuzurilor sexuale și a victimizării minorilor prin activități de crimă organizată, reprezintă unul din obiectivele pentru anul în curs, astfel de activități reprezentând o prioritate pentru polițiștii ialomițeni.
Pentru o abordare integrată a nevoilor de siguranță a copiilor, s-a stabilit ca la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomița prevenirea victimizării minorilor să fie o prioritate preventivă și în acest an. Activitățile de prevenire a criminalității vor fi intensificate și în relația cu cadrele didactice, părinții/tutorii legali ai elevilor, pentru eficientizarea comunicării preventive și conștientizarea importanței suportului de specialitate în procesul educațional.
sursa: IPJ Ialomița