IPJ Ialomița: Acțiuni pentru menținerea climatului de siguranță publică și combaterea faptelor antisociale și a consumului de droguri
Polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au acționat ieri, 02 august, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Pe parcursul derulării activităților, polițiștii au depistat în trafic, pe raza comunei Bucu un bărbat de 57 de ani, din comuna Gheorghe Lazăr în timp ce conducea un tractor agricol cu care tracta două remorci, fără ca acestea să fie înmatriculate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, valoarea indicată de etilotest fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că ansamblul auto ar fi fost încredințat celui în cauză de un bărbat de 45 de ani, care ar fi cunoscut că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tractor agricol de către o persoană fără a deține permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat” și „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere”.
ACȚIUNILE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI DE DROGURI CONTINUĂ
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat ieri, 02 august a.c., activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise.
În cadrul activităților derulate pe raza orașului Țăndărei, un obiectiv urmărit a fost cel al depistării, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 27.950 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și 2 plăcuțe de înmatriculare.
Au fost efectuate 10 testări cu aparatul Drugtest și 26 cu aparatul etilotest, niciunul dintre conducătorii auto nefiind testat pozitiv.
Participanții la trafic au fost informați cu privire la alegerea unor alternative de viață sănătoasă și au fost sfătuiți să selecteze cu grijă prietenii și anturajul, fiind diseminate o serie de materiale informative.
Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor pe care consumul de droguri le poate avea:
Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale sub toate aspectele:
- Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;
- Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;
- Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;
- Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele.
- Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;
- Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;
- Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente.
sursa: IPJ Ialomița