Ionel Perlea, destinul unui mare muzician
Activitatea marelui dirijor şi compozitor român Ionel Perlea, născut pe 13 decembrie 1900, în comuna Ograda, a fost rememorată, în această lună, prin organizarea mai multor evenimente care să-l readucă în atenția opiniei publice din Ialomița.
Dacă pe 5 decembrie casa memorială Ionel Perlea din comuna Ograda era redată circuitului turistic, după o lungă perioadă în care s-a aflat în reabilitare, joi, 13 decembrie, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, avea loc conferința „Ionel Perlea – destinul unui mare muzician român”, eveniment care a încheiat seria de acțiuni din cadrul proiectului „Ialomița dintotdeauna pentru totdeauna”. Conferința a fost urmată de un recital de lied-uri, parteneri fiind elevi de la Liceul de Artă din Slobozia.
O parte din excepționala carieră dirijorală a lui Ionel Perlea a fost prezentată de soprana Bianca Manoleanu, decan al Facultății de Muzică din București și unul dintre fondatorii festivalului „Ionel Perlea”, iar împreună cu Roman, Remus și Stanca Manoleanu au susținut un recital, atât voce cât și pian.
De asemenea, Doina Roșca, directorul Centrului Cultural care poartă numele marelui muzician, a prezentat un fragment dintr-o scrisoare scrisă de Ionel Perlea în 1926 unei rude din România care relevă faptul că în ultimii 80 de ani foarte puține lucruri s-au schimbat, iar viața unui artist este pe cât de plină sufletește, pe atât de seacă din punct de vedere material.
„Viața noastră de artist e foarte grea, mai cu seamă pe vremuri de astăzi. Dar cu toate mizeriile, nu ne lăsăm. Sunt clipe în artă mult mai frumoase ca cele ale unui milionar. Consolarea noastră, speranța, ne face să trăim”, scria artistul.
Din păcate, pe parcursul acțiunii mulți dintre tinerii participanți s-au plictisit destul de repede. Unii au început să butoneze telefoanele, iar alții au ales să plece, neînțelegând rostul lor în acea sală. Mai mult, lipsa de respect pentru cei care au susținut recitaluri a condus la un moment destul de penibil. În timp ce Remus Manoleanu interpreta la pian, telefonul mobil al unuia dintre participanți a început să sune deranjant de tare, fapt care l-a determinat pe pianist să-și ridice privirea de pe clapele pianului și să se uite dojenitor în sală. O mică altă observație. Dacă în timpul campaniei electorale candidații se călcau în picioare să ajungă la un eveniment, fie el și cultural, acum doar președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă și Ioan Martin, au putut fi văzuți.
Casa memorială, reabilitată. Se vrea realizarea unui parc și a unui amfiteatru
Revenind la viața și activitatea dirijorului Ionel Perlea, adăugăm faptul că recent a fost redată circuitului turistic casa memorială din comuna Ograda.
„Este o realizare importantă a Consiliului Judeţean Ialomiţa care a finanţat integral această restaurare, dar şi a Centrului Cultural Ionel Perlea. În urmă cu doi ani, acest imobil, construit la început de secol XX, se afla într-o stare avansată de degradare. Datorită acestor lucrări, acum puteţi vedea un imobil primitor, restaurat conform normelor Ministerului Culturii privind monumentele istorice, cu multe obiecte care au aparţinut familiei Perlea”, declara Doina Roşca, directorul Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea.
Imobilul este compus din două corpuri de clădire, construite în perioade diferite, secolele XIX şi XX, valoarea lucrărilor de reabilitare fiind în etapa întâi de 394.172 de lei, iar în etapa a doua de 240.530 de lei.
Starea clădirii a fost precară în principal din cauza igrasiei din ziduri, dar şi a unor deficienţe de conformare, fundare şi de unire a celor două corpuri de clădire, dar şi din cauza vechimii sale. Casa a beneficiat de consolidare, cu realizarea fundaţiilor, subzidiri, înlocuirea acoperişului, a tâmplăriei, instalaţiilor electrice, montarea unei centrale termice, refacerea pardoselilor etc.
În urmă cu 112 ani, pe 13 decembrie, la Ograda, se năştea Ionel Perlea. La numai 12 ani, Ionel Perlea, aflat în acea perioadă la Munchen, a realizat prima sa compoziţie, intitulată Ograda Vals, cu amintiri din localitatea natală, continuându-şi activitatea de compoziţie cu Cvartetul Opus XII cu care a câştigat, la vârsta de 26 de ani, premiul George Enescu, dar şi cu Don Quijote, compoziţie scrisă în anii de lagăr, intensa activitate dirijorală nelăsându-i însă timp suficient pentru a mai compune.
A fost un muzician foarte solicitat, care a concertat în întreaga lume. În România, cariera sa artistică a fost întreruptă în 1944 după ce a fost reţinut la Viena de autorităţile germane, în timp ce se deplasa la un concert la Paris, şi dus în lagăr alături de alţi intelectuali ai vremii. Accesul în România i-a fost interzis până în 1969. Visul de a reveni în localitatea natală şi l-a împlinit cu câteva luni înaintea morţii, în 1970.
În comună, alături de casa construită de bunicul său, devenită monument istoric, mai există şi biserica ctitorită de străbunicul lui Ionel Perlea, cu hramul Sf. Gheorghe, dar şi şcoala, veche de peste 100 de ani, în care a învăţat timp de un an şi Ionel Perlea.
Autorităţile au în plan şi realizarea unui parc în zona de sud a casei, cu privire spre râul Ialomiţa, dar şi a unui amfiteatru pentru desfăşurarea în aer liber a unor activităţi cultural-artistice.