Interviu cu Vasile Olaru – managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia

[box color=blue]

vasile olaru
Vasile Olaru

Vasile Olaru este în prezent managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia și medic primar, specializarea chirurgie și ortopedie pediatrică. După absolvirea facultății și perioada de stagiatură, a fost repartizat ca medic la dispensarul din Amara. După cinci ani, a fost tentat să renunțe la medicină. În vara anului 1989 a fugit din țară. A plecat într-o excursie în Cehoslovacia, dar la Budapesta s-a dat jos din tren…[/box]

 

[box color=white]Reporter: Domnule Olaru, de unde pornirea asta către medicină?[/box]
Vasile Olaru: Mai mult dintr-o pornire sufletească. Am vrut să ajut oamenii, să încerc să fac bine. Eram foarte sincer la vârsta aceea.
[box color=white]Rep.: Această dorință de a face bine, de a fi medic, a fost dintotdeauna?[/box]
V.O.: Nu. Se pare, după cum mi-au povestit părinții mei, că eu când eram mic, pe la grădiniță, vroiam să mă fac popă, că îmi plăcea, poate pentru că noi locuiam în București, pe strada Popa Nan, vizavi de biserică.
[box color=white]Rep.: Cum au decurs lucrurile? Ați urmat școala generală, liceul, apoi…[/box]
V.O: Apoi am urmat facultatea de medicină, pediatrie. Am ajuns la pediatrie, să fiu sincer, pentru că la acea vreme nu eram foarte stăpân pe mine, iar eu auzisem că acolo se intră mai ușor. Dar se pare că a fost pe dos. În acel an, s-au înscris prea mulți la pediatrie, iar ultima medie a fost mai mare față de cea cu care se intra la medicină generală. Am urmat șase ani de facultate, după care trei ani de stagiatură în București. După stagiatură ne-au refăcut mediile, fiind repartizat la Amara, la un dispensar. Astea au fost posturile. Am lucrat în jur de cinci ani la Amara. După care a dat Dumnezeu să am posibilitatea să plec pentru câteva luni afară, în vara anului 1989, înainte de Revoluție. Atunci am fost tentat să renunț la medicină. Am plecat cu orice risc. Pentru că eram condamnat să rămân la Amara în cizme de cauciuc. Erau niște condiții în bătaie de joc. Practic, am fugit din țară. A fost o excursie în Cehoslovacia, am coborât la Budapesta din tren și pe urmă am trecut în Austria. M-am dus imediat la Biroul pentru Emigranți, m-am înregistrat și nu m-au dat înapoi. Că, altfel, putem face pușcărie.
[box color=white]Rep.: Ce ați făcut acolo în tot acest timp, cum v-ați descurcat?[/box]
V.O.: Am avut noroc. Am lucrat vreo trei luni într-un spital din Budapesta, ca asistent medical într-un laborator. De aceea știu câte ceva despre activitatea de laborator, acolo am învățat. Apoi, două luni le-am lucrat în Austria.
[box color=white]Rep.: Familia nu a avut de suferit atunci pentru că dumneavoastră ați fugit din țară?[/box]
V.O.: Un pic așa. Părinții puțin, soția mea la fel. Erau mai mult speriați. Dar vă spun că nici în perioada asta în care trăim nu e o diferență foarte mare față de atunci. Acum e la alt nivel. Acum e obstrucționarea justiției dacă spui ceva, dosare penale pentru orice, dosare politice… Nu sunt lucruri de joacă. Și asta face mult rău justiției. Așadar, în 1989, înainte să fug din țară, doar ce mă căsătorisem. Iar în ziua în care m-am întors, când am intrat în țară, mi s-a născut băiatul, pe 27 decembrie 1989. Acum am și două fete. Am reușit în anii care au urmat să fac specializare, am luat rezidențiatul și după rezidențiat am venit la Slobozia ca medic chirurg, specializarea chirurgie și ortopedie pediatrică, în 1994. Și de atunci lucrez aici. În 1998 am devenit medic primar.
[box color=white]Rep.: V-ar urma vreunul dintre copii în ale medicinei?[/box]
V.O.: Nu, nu cred. Nici nu știu dacă le-aș recomanda să mă urmeze, pentru că este o meserie dificilă și ingrată. Salariul lasă foarte mult de dorit, răspunderea este foarte mare și, din păcate, puțini oameni înțeleg acest lucru, că medicii sunt tot oameni și pot și ei greși.
[box color=white]Rep.: Înainte de 1989, medicul, la fel ca și preotul, era foarte respectat. Acum cum este?[/box]
V.O.: Depinde de doctor. Să știți că și în perioada aceea erai înjurat. Eu, personal, mă simt destul de respectat de oameni. Că se mai întâmplă să te mai contrazici, să se supere vreunul pe tine, asta este. Oricum, nici nu este prea bine să fii 100% plăcut de lume. Deja bate la ochi…
[box color=white]Rep.: Am observat de-a lungul anilor că nu renunțați la autoturismele Dacia. De ce nu ați ales să vă achiziționați o mașină străină, nouă…așa cum fac alți medici?[/box]
V.O.: Pentru că Dacia merge bine și m-am obișnuit. Pe de altă parte, nu am bani să-mi iau o mașină străină, nouă, iar la mâna a doua nu-mi iau, pentru că va fi greu de întreținut. Trei dintre Dacii le-am dat la fiare vechi până acum, și am mai rămas cu una. Am ales să merg cu Dacia pentru că o repar foarte simplu și mai ieftin. Important pentru mine este ca mașina să meargă. Nu țin să fiu ca alți medici.
[box color=white]Rep: De ce ați rămas totuși în sistemul de stat? Ați fi putut să vă înființați o clinică privată, să aveți un cabinet medical privat…[/box]
V.O.: Nu m-am gândit niciodată să-mi fac o clinică privată. Îți trebuie în primul rând foarte, foarte mulți bani, iar riscurile sunt foarte mari. Și să știți că medicina nu se practică foarte bine într-o clinică particulară. Pentru că acolo se discută în primul rând de rentabilitate. Și ca să fii rentabil, trebuie să ai cazuistică. Trebuie să fie cât mai standardizat. Nu vreau să am nici cabinet medical. Nu vreau să mă leg la cap fără să mă doară.
[box color=white]Rep.: Orice medic întâlnește pe parcursul carierei sale pacienți în situații medicale excepționale, care impresionează. La acel moment, medicul trebuie să ia decizii „la rece” pentru a salva viața acelui pacient. Ați întâlnit un astfel de caz?[/box]
V.O.: Da, am avut un băiețel de vreo 10 ani, din localitatea Mihai Bravu, Brăila, apropiată de satul Luciu din Ialomița. În primă fază a fost adus la Țăndărei. Copilul a fost într-adevăr un norocos și a rezistat. A fost adus, practic, cu intestinele afară, sparte… În burtă erau paie, semințe de pepene…și altele. El mergea pe bicicletă și mi s-a spus că a intrat în oiștea unei căruțe. La oiște este un cârlig unde se agață hamul. Acel cârlig i-a sfârtecat burta. L-am operat și, din fericire, a ieșit formidabil. Acum cred că are 25 de ani. I-am spus atunci ca să mă invite la nunta lui. Acum, eu nu știu… ori nu s-a căsătorit, ori a uitat.
[box color=white]Rep: Acesta este un caz fericit. Dar o experiență prin care ați trecut și care v-a marcat negativ?[/box]
V.O.: Da, am avut și din acestea. Însă, pot spune că cea mai recentă experiență care m-a marcat profund a fost cea a doctorului Pesamosca – tata Pesi, pe care l-am adus în această vară să-l îngrijesc la ferma pe care o dețin la Gheorghe Lazăr. A fost impresionant pentru mine când am văzut cât a fost de neglijat. A fost neglijat complet de familie.
[box color=white]Rep.: Sunteți implicat și în politică de mai mult de 20 de ani. Cum de ați ales liberalii în primă fază?[/box]

V.O.:Rămăsesem după Revoluție cu ideea de libertate, de echitate. Am fost printre primii liberali din județul ăsta. M-am înscris, am avut o perioadă de pauză, timp în care mi-am terminat rezidențiatul, apoi de prin 1995 am început să activez. Am fost la un moment dat și președinte al organizației municipale Slobozia. Însă, din cauza unor neînțelegeri, după dezamăgiri repetate, prin 2000 am plecat de la liberali și m-am înscris în PSD unde sunt și în prezent.

[box color=white]Rep: Din iunie 2010 sunteți managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia. Și nu este pentru prima oară, știut fiind faptul că în 2009, timp de nouă luni, din februarie până în octombrie, ați mai deținut această funcție. Ce ați reușit să schimbați în această perioadă? Cum se prezintă spitalul?[/box]
V.O.: Spitalul nu s-a schimbat deosebit de mult. Am încercat să rezolv problemele urgente, atragerea medicilor la Slobozia, pentru că mulți plecau, și echilibrarea din punct de vedere financiar. Noi am avut noroc cu Consiliul Județean care ne sprijină foarte mult. (…) O investiție extrem de importantă este cea de consolidare a spitalului. Vreau să vă spun că, în ciuda criticilor, mulți spunând că ar fi trebuit demolat și construit altul nou, această variantă este cea mai bună în condițiile actuale. Se vorbea de faptul că trebuie demolat pentru că la subsol este încărcat de apă pentru că se infiltra din pânza freatică. Era plin de apă, de mizerie, iar prima oară când am venit aici am luat decizia să-l curăț. Nu am crezut că o să iasă, dar am reușit. Multă lume a fost deranjată de acest fapt, că am curățat subsolul. După ce am făcut lumină în el, am constatat că de fapt nu era nici pe departe de vină pânza freatică, ci apa scursă în urma unor reparații la țevi, însă sursa principală era de la spălătorie. Instalaseră mașinile de spălat, iar toată apa care se vărsa din mașini se ducea la subsol. Am achiziționat o pompă și, cu răbdare, am scos în două luni 4.000 de metri cubi de apă și o groază de mâl.
[box color=white]Rep.: Știm că au fost făcute mai multe schimbări și vor mai fi. Ce mai aveți în pregătire?[/box]
V.O.: Sperăm că până la sfârșitul anului 2012 să reușim ca toate saloanele din spital să arate frumos. Mi-aș dori foarte mult ca și Policlinica să arate foarte bine. Pentru că acolo intră lumea mai des și este o atmosferă apăsătoare. O să vedem cum vom reuși anul următor să facem rost de fonduri să arate altfel. De asemenea, trebuie să refacem curtea spitalului, să lucrăm și în față la UPU, pentru că odată cu lucrările de consolidare s-a dat totul peste cap. În plus, vrem să facem și o parcare lângă spital pentru autoturismele angajaților.
[box color=white]Rep.: Am auzit că la Spital aveți un bucătar profesionist, care mulți ani a lucrat la Privighetoarea, dar și la Iulică Paradis. Este adevărat?[/box]
V.O.: Da. Pe Mihai îl cunosc de foarte mulți ani. Este angajat cu jumătate de normă. Aveam două bucătărese, iar una dintre ele a plecat în Germania parcă. Am fost cam supărat atunci. Și trebuia să angajăm pe cineva ca să iasă mâncarea cum trebuie. El gătește totul bine, mâncarea are gust, iar dacă oamenii o mănâncă, înseamnă că e bună.
[box color=white]Rep.: Dacă ați da o notă spitalului, care ar fi aceasta?[/box]
V.O.: Depinde. Dacă am face o comparație cu unul din Occident, am da o notă mai mică. Consider că în Spital condițiile trebuie să fie mult mai bune decât acasă. Pentru un bolnav contează foarte mult condițiile în care se tratează. Dacă aceste condiții nu sunt bune, internarea în spital nu îi va folosi prea mult.