Inspectoratul de Poliție Ialomița despre accidentul de la Urziceni

Duminică, 08 octombrie, pe Drumul Național 2, s-a produs un accident de circulație soldat cu o persoană decedată și alte 14 vătămate corporal.

Poliția a fost sesizată în jurul orei 15:00, cu privire la faptul că pe DN 2, în afara municipiului Urziceni, s-a produs un accident de circulație.

Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce un un bărbat de 47 de ani, din localitatea Bărcănești, conducea un autoturism din direcția București către Urziceni, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în impact frontal, succesiv, cu alte trei autovehicule ce se deplasau din sens opus, conduse regulamentar de o femeie de 51 de ani, respectiv o femeie de 39 de ani, ambele din municipiul București, al treilea autoturism fiind condus de un tânăr de 21 de ani, din județul Vrancea.

Din accident a rezultat decesul unui tânăr de 22 de ani, pasager al primului autoturism, care a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală, în vederea efectuării necropsiei.

Alte 14 persoane, 8 femei și 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 69 de ani, aflate în autoturismele implicate în accident, au fost vătămate corporal, fiind transportate atât la unități medicale din județ, cât și la unități spitalicești de pe raza municipiului București, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA