Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi!

În perioada 15 aprilie – septembrie 2014, Poliţia Română împreună cu Groupama Asigurări, desfăşoară campania de prevenire „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, în scopul informării populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor.

În data de 15 aprilie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă, s-a lansat campania de prevenire „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, aceasta fiind susţinută de reprezentanţi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., precum şi de reprezentanţi ai Groupama Asigurări.

Groupama Asigurări este alături de Inspectoratul General al Poliţiei Române în acţiunile de prevenţie adresate cetăţenilor, parteneriatul dintre cele două instituţii este unul de durată şi a început în urmă cu 4 ani, iar proiectele derulate împreună au arătat importanţa acestor acţiuni. Prin intermediul campaniei „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, cei vulnerabili vor afla cum să nu devină victimele ale infracţiunilor.

Activităţile cuprinse în această campanie constau în recomandări cu caracter preventiv, prin distribuirea unor materiale informative, precum şi în realizarea unor întâlnirii cu beneficiarii proiectului.

Pe durata campaniei, la nivel național vor fi distribuite 150.000 de flayere cu recomandări preventive şi 5.000 de afişe, ce vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.

De asemenea, pentru promovarea mesajelor, vor fi realizate un micro-site, un clip video ce va fi distribuit prin reţeaua Internet, un spot video realizat de o trupă umoristică, iar 18 imagini reprezentative vor fi distribuite prin reţelele de socializare.

Totodată, în vederea răspândirii mesajelor destinate prevenirii tâlhăriilor, a furturilor din locuinţe şi a furturilor de şi din auto, se vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă, respectiv asociaţii de proprietari şi profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale.

Pe parcursul întâlnirilor, vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu. Pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, se vor organiza acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori de ordin socio-economic şi de tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecţie recomandate de poliţie.

La nivel naţional, infracţíunile contra patrimoniului reprezintă jumătate din totalul infracţiunilor sesizate, dar, pentru prima dată în ultimii 10 ani, în anul 2013 au înregistrat o scădere cu 6,4%, scăderea fiind dată, în principal, de trendul descendent al faptelor de furt şi tâlhărie.

Astfel, pentru prima dată în ultimii şase ani, furturile au scăzut semnificativ (-8,3%). Infracţiunile de tâlhărie reprezintă 0,7% din totalul infracţiunilor sesizate şi, în anul 2013, au înregistrat o scădere importantă (-23,9%), pentru prima dată în ultimii 3 ani, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii 10 ani.

Şi în județul Ialomița, infracţiunile contra patrimoniului – în anul 2013 – au fost în scădere cu 10.64% faţă de anul 2012. Astfel, furturile au scăzut cu 13.51% faţă de anul 2012. Totodată, au scăzut cu 25.11% furturile din auto, cu 69.56% furturile de auto și au crescut cu 5.74% furturile din locuinţe.

În ceea ce privește infracţiunile de tâlhărie, acestea au înregistrat anul trecut în județul Ialomița o creștere cu 4% față de anul 2012.

Este bine de ştiut că o mare parte din infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de neglijenţa cetăţenilor în a-şi asigura bunurile pe care la deţin.

Deşi au fost înregistrate scăderi la majoritatea genurilor de infracţiuni contra patrimoniului, considerăm necesară transmiterea către populaţie a mesajelor cu caracter preventiv, în vederea adoptării unui comportament adecvat.