INFOTRAFIC: Situația drumurilor – ora 9:30

Situația drumurilor – 17 ianuarie, ora 09:30 –   Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este întreruptă pe Autostrada Soarelui, pe sectorul cuprins între Bucureşti şi Fetești.

De asemenea, nu se circulă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale:

  • DN2 Afumați – Urziceni – Buzău;
  • DN2C Costești (jud. Buzău) – Slobozia;
  • DN2B Spătaru – Buzău și Buzău – limita cu județul Brăila;
  • DN22 Râmnicu Sărat – limita cu județul Brăila;
  • DN5B Giurgiu – Ghimpați, în județul Giurgiu;
  • DN41 Oltenița – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele), în județul Călărași;
  • DN23B Măicănești – Ciorăști, în județul Vrancea;
  • DN2N Bogza – Dumbrăveni, în județul Vrancea;
  • DN3 București – limita cu județul Călărași;
  • DN4 București – Frumușani.

Din cauza căderilor de pietre, traficul rutier este întrerupt pe DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.

Din pricina viscolului, în județul Argeș, pe DN73 a fost instituită restricție de tonaj (7,5 tone) între municipiul Câmpulung și limita cu județul Brașov.

Potrivit informațiilor primite de la Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră (vânt puternic).

De asemenea, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța a informat că, până la ora 13.00, nu vor pleca trenuri din gara Constanța.

Având în vedere avertizarea cu cod galben, respectiv portocaliu, referitoare la ninsoare şi viscol, valabilă pentru perioada 16 ianuarie, ora 20:00 – 17 ianuarie, ora 20:00 (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92), le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate decât dacă este  necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).

De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, sfătuim conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.