Informare privind înființarea punctelor gastronomice locale

Având în vedere că la nivel naţional se desfăşoară o campanie de informare privind PUNCTELE GASTRONOMICE LOCALE, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa organizează, în diverse locaţii, întâlniri, în care cei interesaţi vor fi informaţi asupra cadrului tehnic aplicabil, a normelor şi condiţiilor de igienă care trebuie respectate.

Materialele informative vor fi înmânate participanţilor la întâlnirile organizate şi vor fi distribuite şi cu sprijinul administraţiilor publice locale, astfel încât informaţiile să fie propagate cât mai extins.

Programul de informare asupra acestor obiective va fi următorul:

 Zona Ţăndărei şi localităţile limitrofe –  11.2017,  locaţia: Primăria Ţăndărei, orele 10,00

  1. Zona Fierbinţi şi localităţile limitrofe –  11.2017, locaţia: Sala de festivităţi a restaurantului „LA TROITA”, orele 10,00
  2. Zona Slobozia şi localităţile limitrofe – 03.11.2017  locaţia: Sala de festivităţi DIRECŢIEI SANITARE VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR IALOMIŢA, orele 9,30
  3. Zona Urziceni şi localităţile limitrofe – 08.11.2017, locaţia: Primăria Urziceni, orele 10,00
  4. Zona Feteşti şi localităţile limitrofe – 09.11.2017, locaţia: Galeriile LUMINA Feteşti, orele 11,00
  5. Zona Căzăneşti şi localităţile limitrofe – 10.11.2017, locaţia: Primăria Căzăneşti, orele 10,00.

Această campanie are un dublu scop, aceea de a aduce la cunoştinţă publicului larg detalii despre aceste unităţi de alimentaţie publică de tip familial şi de a oferi celor interesaţi argumente pentru a deveni proprietarii unui Punct Gastronomic Local.

Punctele Gastronomice Locale răspund cerinţei crescânde în ţara noastră de organizare a unor unităţi de alimentaţie publică de tip familial, care să ofere doritorilor produse şi preparate alimentare  specifice zonelor geografice ale României, în condiţiile respectării unor norme şi condiţii de igienă, astfel încât alimentele să fie sigure şi sănătatea consumatorilor să nu aibă de suferit.

Pentru punerea în practică a acestui proiect, o primă etapă constând în identificarea şi informarea potenţialilor aplicanţi a fost demarată la sfârşitul lunii august a acestui an şi se va încheia pe data de 31 decembrie.

Urmează ca, după finalizarea procesului de evaluare şi înregistrare a acestora (conform prevederilor Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr.111/2008), Punctele Gastronomice Locale să înceapă să funcţioneze de la începutul anului viitor.

Această campanie de informare va fi coordonată de către Direcţia Generală Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul ANSVSA şi se va realiza prin intermediul unor echipe formate din medici veterinari oficiali din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene, ai Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi medici veterinari oficiali, responsabili de zonă.

Echipele respective vor organiza întâlniri, în care cei interesaţi vor fi informaţi asupra cadrului tehnic aplicabil, a normelor şi condiţiilor de igienă care trebuie respectate, dar vor şi răspunde întrebărilor invitaţilor.

Materialele informative ale campaniei vor fi înmânate participanţilor la întâlnirile organizate de către DSVSA judeţene şi vor fi distribuite şi cu sprijinul administraţiei locale, astfel încât informaţia să poată fi propagată cât mai extins.

Aceleaşi materiale informative vor fi postate şi pe site-ul ANSVSA într-un modul special dedicat acestei campanii, intitulat: „Campanie de informare – Puncte Gastronomice Locale”, pentru a putea fi consultate on-line de către cei interesaţi.

Important de precizat:

Meniul punctelor gastronomice este diferit de cel al restaurantelor.

Punctul gastronomic local va avea un meniu zilnic cu o gamă sortimentală restrânsă (cel mult 2 feluri de ciorbe sau supe, 2 feluri principale si eventual 2 feluri de desert), specific zonei în care îşi desfăşoară activitatea.

Va fi obligatoriu preparat şi oferit pentru consum în decursul aceleiaşi zile.

Metodele de preparare ale meniului vor fi pe cât posibil tradiţionale, respectându-se condiţiile de igienă în momentul preparării.

Menţionăm că, cei care doresc să înfiinţeze aceste puncte gastronomice locale trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, de tipul: Asociaţie Familială, Persoană Fizică Autorizată sau Societate Comercială.

Prima condiţie, având în vedere că aceste tipuri de activităţi depăşesc cadrul consumului privat, este necesitatea obţinerii documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr.111/2008.

Cererea tip poate fi accesată şi de pe site-ul http:/www.ansvsa.ro/, secţiunea informaţii generale/înregistrare/autorizareunităţi/Model-de-cerere-pentru-înregistrare-vânzare-cu-amănuntul.doc. ( (http://www.ansvsa.ro/download/formulare_-_modele/formulare_cereri_operatori/Model-de-cerere-pentru-inregistrare-vanzare-cu-amanuntul.doc ) sau de la sediul DSVSA-urilor judeţene.

Dosarul depus pentru obţinerea înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să conţină şi:

schiţa locului de producere a alimentelor.

copie după certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

copie după actul de identitate.

După această etapă, inspectorii din cadrul DSVSA judeţene vor efectua o vizită la locul de preparare al alimentelor, unde vor efectua evaluarea unităţii, dacă aceasta corespunde normelor generale pentru acest tip de activitate, stipulate în anexa II, Cap. III din Reg. CE.852/2004. În caz contrar se vor notifica proprietarului deficienţele constatate, precum şi termenele de remediere. (Vezi Reg.CE.852).

O altă condiţie, pe care trebuie să o îndeplinească un Punct Gastronomic Local, este aceea ca alimentele să fie preparate numai de către proprietar, sau de către membrii familiei acestuia, iar starea de sănătate a acestora trebuie să fie verificată periodic.

Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate /înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea.

Înfiinţarea Punctelor Gastronomice Locale va genera o dezvoltare pe orizontală a regiunii respective, prin crearea unor noi locuri de muncă, prin contribuţia locuitorilor din zonă la asigurarea, din producţia proprie, a materiilor prime necesare desfăşurării activităţii acestor Puncte şi, implicit, o dezvoltare a turismului la nivel naţional.