Incendiu de la un scurtcircuit

Astăzi, în jurul orei 12.00, a izbucnit un incendiu la locuinţa unui cetăţean din comuna Albeşti, sat Marsilieni.

Vecinii care au văzut fumul dens au sunat la 112, iar în scurt timp un echipaj de pompieri de la Garda Slobozia s-a deplasat la faţa locului.

Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un scurtcircuit electric produs la o priză improvizată, ce se afla într-o magazie învecinată, iar în scurt timp acestea s-au extins la întreaga anexă şi la acoperişul casei pe o suprafaţă de cca. 40 mp.

După aproape o oră, pompierii au reuşit lichidarea incendiului.