Incendiu: Coșul de evacuare a fumului a pus în pericol siguranța unei familii din Bărbulești
Sistemul de evacuare a gazelor fierbinți rezultate din ardere, amplasat necorespunzător ori neprotejat termic față de materialele combustibile din alcătuirea acoperișului, a condus la izbucnirea unui incendiu la o locuință din comuna Bărbulești.
Evenimentul a fost anunțat la 112 în seara zilei de marți, 09 ianuarie a.c, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Urziceni cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță. În momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la acoperișul casei, existând riscul ca incendiul să cuprindă întreaga locuință. Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului și salvarea imobilului.
În urma evenimentului au fost distruse acoperișul și podina din lemn din alcătuirea acestuia pe o suprafață de cca. 10 mp.
Anual, la nivel național, 250 de persoane devin victime ale incendiilor cauzate de coșurile de fum defecte sau necurățate și de mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate.
Reamintim că, la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului se execută următoarele:
• Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
• În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.
Siguranța nu este un joc de noroc!
Curăță și repară mijloacele de încălzire și coșurile de fum pentru a evita incendiile și intoxicațiile!
#Siguracasa #RomaniaSigura