Incendii la Fetești

Două incendii s-au produs în cursul zilei de miercuri, 22 iulie, la două gospodării din municipiul Fetești.

Primul eveniment a fost anunțat prin SNUAU 112 în jurul orei 13.30, când locuința unui cetățean a fost cuprinsă de flăcări.

Cel mai probabil, incendiul a pornit după ce proprietarul a lăsat pe aragazul aprins un vas în care se afla grăsime animală, iar în scurt timp aceasta s-a aprins.

Flăcările s-au extins la materialele combustibile din apropierea aragazului, iar în momentul sosirii pompierilor, incendiul cuprinsese întreaga bucătărie, două dormitoare, o cameră tehnică, o magazie de lemne și acoperișul locuinței, pe o suprafață de cca. 300 mp. Pompierii au acționat cu două autospeciale de intervenție, iar după aproape două ore, flăcările au fost lichidate.

Cel de-al doilea eveniment a fost anunțat în jurul orei 14.20, după ce un bărbat a folosit o afumătoare improvizată în apropierea unor materiale combustibile, generând incendiul.

Pompierii de la Gărzile Fetești și Țăndărei s-au deplasat la fața locului, iar în momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței, la bunurile din trei camere și la un grajd de animale, în care se aflau mai multe păsări și patru caprine.

Pompierii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ cinci ore, incendiul a fost lichidat. Animalele care se aflau în grajd au murit, iar valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 50.000 lei.