În Ialomița există aproape 6.000 de bolnavi de cancer!
624 de persoane și-au pierdut viața în anul 2015
De fiecare dată când auzim cuvântul cancer ne cutremurăm, ne întristăm și ne rugăm ca noi să fim ocoliți de o asemenea năpastă. Însă, nu de multe ori ne gândim că faptele noastre, stilul de viață, mediul în care trăim, tehnologia modernă, alimentația pot avea „contribuția” lor la dereglarea organismului, la slăbirea lui și, în final, la producerea de celule canceroase.
În general, cancerul este asimptomatic, astfel că afli târziu…că e prea târziu… De aceea este nevoie de controale regulate la medic, de schimbarea stilului de viață, de o atenție mult mai mare față de propria persoană. Cât putem oare să schimbăm, cât de mult putem reduce riscul de cancer când suntem asaltați din toate părțile de factori perturbatori?
Despre toate acestea și despre multe altele am aflat de la medici, în cadrul unei dezbateri desfășurate sub sloganul “Noi putem! Eu pot!”, prilejuită de Ziua Mondială împotriva Cancerului, organizată de Direcția de Sănătate Publică Ialomița – Compartimentul de Promovarea Sănătății. Au vorbit despre acest subiect: doctor Valentina Burdeniuc – medic primar oncologie, dr. Mădălina Baltă, medic specialist pneumoftiziologie și as. Veronica Nica – reprezentant DSP – Promovarea sănătății.
La nivel mondial, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer și 8,2 milioane de oameni pierd lupta cu boala. În județul Ialomița, în ultimii ani s-a constatat o creștere graduală a numărului de bolnavi. Dacă la finele anului 2008 se aflau în evidență 4.414 persoane, în 2014 numărul acestora a crescut la 5.804, iar la sfârșitul anului 2015 erau 5.921 de bolnavi, iar numărul cazurilor noi crește de la an la an (959 în 2015). Tot anul trecut au murit de cancer 624 de persoane. Cancerul nu alege, nici în funcție de vârstă, nici în funcție de starea materială. Asta o știm. Ce nu știm clar este cum apare și care sunt cauzele.
Medicul specialist în pneumoftiziologie, Mădălina Baltă, afirma că în 75% dintre cazuri se pot determina factorii de risc care au dus la apariția cancerului, însă în cazul a 25% dintre bolnavi este mai mult ghinion…pentru că nu se poate decela un factor de risc.
Ce putem face noi, ca oameni, ca să reducem riscul apariției?
„Ce putem face noi, ca oameni, ca să reducem riscul apariției? Putem să evităm factorii de risc. Trecând peste expunerea profesională la anumite substanțe cancerigene, radiațiile – cum este centrala de la Cernavodă-, expunerea la azbest, la siliciu – în cazul carierelor de piatră și minelor -, restul factorilor de risc țin strict de stilul de viață. (…) Trebuie să facem mai mult pentru noi.
Este foarte adevărat că marea majoritate dintre noi suntem reticenți la a face controale medicale, spunând că nu ni se poate întâmpla nouă. Dar realitatea dovedește contrariul. Iar atunci când se întâmplă, din nefericire, experienţa este terifiantă, atât pentru bolnav, cât și pentru medici, familie, prieteni. (…) Cred că am putea să depășim sau măcar să încercăm să ajungem la doctor atunci când trebuie pentru ca rezultatul să fie mai fericit decât este de cele mai multe ori.
Din nefericire, depistarea cancerului la noi se face în stadiul final
Din nefericire, depistarea cancerului la noi se face în stadiul final, supraviețuirea este de câteva luni… iar tratamentele își fac cu greu efectul pentru că boala este prea avansată. După ce vă îndemn să trăiți mai bine, mai frumos, mai sănătos, chiar vreau să le mulţumesc colegilor oncologi pentru ceea ce au făcut pentru mine la un moment dat şi vreau să vă spun că fac o treabă nemaipomenită”, spunea Mădălina Baltă.
Întoarcerea la origini
„Întoarcerea la origini”, la o viață simplă, liniștită, cu o alimentație sănătoasă, este cumva un mesaj generalizat pentru a preveni multe boli și, evident, cancerul, care tinde să devină coșmarul tuturor.
Medicul oncolog Valentina Burdeniuc spunea că această boală, cancerul, este o dezvoltare anormală a celulelor, care modifică însuși țesutul, și poate fi diferit în întreg organismul, începând de la firul de păr și până la picioare, îl dezorganizează local, apoi începe să se extindă și la alte organe, chiar și la distanță.
,,Tuturor ne este frică de această boală. Și ne întrebăm care sunt oare factorii de risc și cum să ne apărăm de această boală? Vreau să vă spun că nici la ora actuală cauza principală de cancer nu este clară, dar sunt factori care predispun la această apariție dezorganizată a celulelor, în genomul celulei.
Pot fi diverse cauze: tutunul, insolațiile, încălzirea globală… suntem moderni, trăim foarte bine, avem electricitate, avem centrale nucleare, care sunt ionizante, sunt iradiante, avem industrializare foarte bine pusă la punct, mâncăm roşii inclusiv iarna, nu ca înainte când mâncam doar vara, toate lucrurile acestea moderne care ne fac să trăim foarte bine ne dau şi mari bătăi de cap. Bineînţeles că și aditivii alimentari care sunt în mâncare, poluarea…
Mă gândesc așa, la o mașină îi facem revizia tehnică la un anumit interval de timp, și suntem riguroși cu treaba aceasta, dar noi nu putem să ne facem un control medical? Educația sanitară este la pământ. De aceea salut această inițiativă de a ne întâlni și de a vorbi despre aceste lucruri. Îmi place mai mult să vorbesc despre prevenție.
Cum putem preveni? Prin screening
Cum putem preveni? Prin screening. Iar medicul de familie este primul cu care puteți lua legătura oricând. Este primul om de bază. Sunt foarte mulți viruși, cum ar fi papilloma virus (HPV), care conduce la cancer de col uterin chiar în rândul tinerelor fete. De ce să nu prevenim, să-l depistăm, să-l tratăm? Este de vorbit și despre alimentație, o alimentație corectă, cu foarte multe legume, fructe. Alimentația este sursa care ne întărește organismul și sistemul imunitar. Trebuie să recunoaștem că suntem foarte comozi, stăm în fața televizorului, avem telefoane, tablete, și începem să butonăm.
Nu mai știm să facem sport, nu mai știm să ne plimbăm, nu mai știm să ne căutăm de viață
Nu mai știm să facem sport, nu mai știm să ne plimbăm, nu mai știm să ne căutăm de viață. (…) Trebuie să ne uităm înapoi puțin, la strămoșii noștri, care au dus un mod de viață sănătos și să luăm exemplu. Efectele modernizării le putem preveni cu un screening pentru depistarea precoce a cancerului, astfel crește şansa de vindecare (…)
Avem cazuri de cancere în stadiul IV care au mai trăit 6, 7, 10 ani, ba chiar am avut cazuri de 15 ani. Dar nu toate cancerele sunt la fel. Cancerul bronhopulmonar este o problemă, se tratează greu. (…) Deci, haideți să facem o educație sanitară bună, să mergem la controalele anuale și să ne vedem de sănătate ”, explica Valentina Burdeniuc.
Despre cancer sunt multe de spus. Despre chinurile prin care trece cel bolnav, despre suferința lui fizică și psihică, a familiei, a prietenilor, despre izolarea de societate, despre tratamentele costisitoare și lipsa fondurilor necesare și despre puterea de a controla boala și a trăi, atât cât se poate, la fel ca orice om.
Este importantă menţinerea unei relaţii strânse, bazate pe dragoste şi pe înţelegere…
,,Este importantă menţinerea unei relaţii strânse, bazate pe dragoste şi pe înţelegere, alăturarea unor grupuri de sprijin. Noi putem să luăm măsuri, să schimbăm percepţiile, să creăm medii sănătoase, să îmbunătăţim accesul la serviciile oncologice, să formăm personal competent, să influenţăm schimbarea politicilor, să colaboram pentru un impact mai puternic. Eu pot să aleg un stil de viaţă sănătos, să înţeleg că depistarea precoce salvează vieţi, să solicit sprijin, să-i sprijin pe alţii, să-mi controlez boala, să iubesc şi să fiu iubit, să fiu eu însumi, să revin la muncă, să împărtăşesc povestea mea, să vorbesc deschis”, spunea Veronica Nica.
Cum activitatea fizică și nu sedentarismul este una dintre metodele de a preîntâmpina o boală, în cadrul întâlnirii a fost prezentat un exercițiu Aikido, un sport care promovează mișcarea și armonia, fiind totodată oferite invitații pentru cursuri gratuite.