Implică-te într-un proiect unic în lume!
Sute de tone de plastic poluează apele din România. Acest lucru trebuie să înceteze!
Acest lucru se datorează în principal depozitării ilegale și necontrolate a deșeurilor din plastic în zonele inundabile și în albiile râurilor, în special pe cursurile superioare ale acestora. Aceste deșeuri sunt luate mai apoi de apă în timpul inundațiilor și duse în aval ajungând să polueze aproape toate râurile și lacurile din România și din întreaga lume.
Plecând de aici, EcoStuff Romania a inițiat un proiect prin care își propune să atragă atenția asupra cantității enorme de ambalaje din plastic care ajung în apele din întreaga lume.
Și va face asta ridicând în Timișoara cea mai mare construcție din PET-uri din lume.
Cu implicarea a zeci de școli, grădinițe, companii mici și multinaționale precum și sute de voluntari organizatorii sunt foarte aproape de cele 150.000 de pet-uri de care au nevoie.
Marea provocare pentru realizarea construcției este însă găsirea unui partener sau a unor sponsori care să asigure materialele de construcție necesare ridicării structurii de rezistență sau banii necesari cumpărării acestor materiale, care ulterior vor fi donate mai departe, aproximativ 5.000 euro.
Organizatorii invită pe această cale companiile interesate să se asocieze acestui proiect unic în lume să ia legătura cât mai repede cu organizatorii la [email protected] sau 0727.922.111.
Ridicarea podului programată în 24-25 Iunie ar putea asigura și un loc în Cartea Recordurilor (Guinness World Records).
Urmărește evoluția proiectului pe Facebook: http://ecostuff.ro/cu-podu
„cu.podu” este până acum sponsorizat de FRIGOGLASS și sustinut de „La Căpițe”, Retim, TVR Timisoara, Digi24, Consiliul Judetean Timis, Primaria Municipiului Timisoara, Directia Apele Romane Banat, Capitania Portului Timisoara, ADID Timis.
Citește și: