Ialomița: Ziua Națională de Curățenie, organizată de voluntarii Interact și Let’s do it, Romania

Clubul de voluntariat Interact Slobozia, în colaborare cu comunitatea „Let’s Do It, Romania!”, aduce în atenția publicului că sâmbătă, 24 septembrie 2016, va mobiliza județul Ialomița în Ziua Națională de Curățenie.

Orice ialomițean poate da o mână de ajutor, odată prin descărcarea aplicației „Let’s Do It Romania” disponibilă pentru IPhone și Android, prin care poate semnaliza orice loc-problemă, fotografiind deșeurile, dar și prin participarea activă la colectarea gunoaielor.

Cei vizați pentru activitate sunt elevii școlilor din localitățile ce vor fi ajutate, anume: Slobozia, Amara, Urziceni, Căzănești, Fetești și Țăndărei. Persoanele care nu sunt elevi, dar care doresc să se înscrie la activitate, vor dispune de formulare tipizate de înscriere pe care le vor găsi la primăriile localităților sus-menționate, incepand cu data de 15 septembrie 2016.

Grupurile vor fi coordonate de câte un membru Interact, ce va organiza colectarea, având grijă ca imediat ce acțiunea ia sfârșit să comunice numărul de saci cu deșeuri rezultat, pentru o bună centralizare.