Ialomița: USR ia „pulsul” societății, prin acțiuni în stradă, față în față cu cetățenii
Alexandru Horhocea, președintele Organizației USR Slobozia, alături de deputații Diana Buzoianu și Alin Apostol, dar și de membri ai filialei județene, au desfășurat sâmbătă, 5 noiembrie, în municipiul reședință de județ, o acțiune „Door 2 Door” pentru a afla direct de la cetățeni care sunt cele mai stringente probleme cu care se confruntă, cum simt sprijinul autorităților locale și naționale în viața de zi cu zi, ce propuneri au pentru soluționarea acestor probleme, ce așteptări au de la parlamentari, de la autoritățile publice, dar și multe altele.
Această acțiune, parte din campania națională a USR „Înapoi în stradă”, promovează comunicarea directă cu cetățenii, pentru a lua „pulsul” societății cu privire la problematicile actuale, dar și promovarea inițiativelor USR ca soluții posibile în vederea corectării acestor probleme.
Participanții au fost plăcut surprinși de deschiderea oamenilor pentru dialog și expunere a problemelor cu care se confruntă, majoritatea referindu-se la creșterile de prețuri la alimente, utilități, impozite și taxe, servicii.
Tot sâmbătă, USR Slobozia a organizat, cu ocazia realegerii noii conduceri, și o dezbatere publică pe tema importanței înființării de perdele forestiere, discutându-se cu agricultori, mediul de afaceri, parlamentari, silvicultori, ONG-uri, despre obstacolele întâmpinate în realizarea acestui obiectiv, dar și despre soluțiile care ar urgenta campaniile de împădurire și de creare a perdelelor forestiere în zona Bărăganului.
Cea mai consistentă idee care a rezultat în urma acestei dezbateri a fost aceea că se dorește implementarea acestor proiecte cât mai rapid posibil, culturile fiind avantajate de perdelele forestiere pe termen lung, însă mai trebuie lucrat pe zona de birocrație, pe cadastrare, pe comasarea terenurilor.
„Într-un județ preponderent agricol, în care mii de agricultori s-au trezit cu recoltele distruse de pe o zi pe alta, ideea că munca ta de un an de zile este distrusă, iar statul se uită la tine cum privești neputincios la recolta la care ai muncit, arată lipsa de respect a Statului față de munca agricultorilor. Avem soluții și avem măsurile necesare pentru a salva această muncă. USR asta a promovat. Eu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Mediu, voi promova masiv campania de împădurire, inclusiv implementarea de perdele forestiere (…)”, a declarat deputatul Diana Buzoianu, vicepreședinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.
Trebuie menționat faptul că prin PNRR există peste 700 de milioane de euro care pot fi utilizați în mare parte pentru împăduriri și perdele forestiere, dar și subvenții pentru agricultorii care vor să împădurească, fonduri care, din păcate, nu sunt accesate, irosindu-se, astfel, șanse reale de a redresa situația în viitorul apropiat.
„Avem peste 700 de milioane de euro prin PNRR destinați strict pentru împăduriri și perdele forestiere și sperăm să dăm drumul la valul acesta pe care trebuie neapărat să-l implementăm și să înțeleagă și fermierii și direcțiile agricole și administrațiile publice locale că este musai în acest câmp, care va arăta curând ca un deșert, să avem și perdele forestiere”, a declarat Alexandru Horhocea, președintele USR Slobozia.
Deputatul Diana Buzoianu, care a locuit în Slobozia o perioadă de timp, susținea că subiectul perdelelor forestiere este unul deosebit de important pentru zona noastră, în condițiile în care, din cauza secetei, în județul Ialomița,peste 1.500 de hectare de culturi – rapiță, grâu, porumb – au fost distruse în această vară.
„Experții Comisiei Europene au anunțat în acest an că Europa s-a confruntat cu unul dintre cei mai secetoși ani din ultimii 500. Avem schimbările climatice care deja ne afectează, și nu mai este un concept abstract, le vedem efectele în viața de zi cu zi, iar pentru agricultori nu este nevoie să vină niște experți să le spună lucrurile acestea, ei văd în fiecare zi ce se întâmplă cu munca lor. (…) O soluție care ar putea fi implementată și pe care orice agricultor cu experiență o promovează ar fi perdelele forestiere (…)”, a adăugat deputatul Diana Buzoianu.
Deși unii agricultori sunt sceptici cu privire la beneficiile înființării perdelelor forestiere, din diverse motive, de tipul pierderii subvențiilor agricole, dăunătorii „care hibernează iarna, iar primăvara pornesc atacul asupra culturilor”, reprezentanții USR susțin că există soluții legislative care nu afectează aceste subvenții, iar legat de dăunători, beneficiile depășesc clar riscurile.
În cadrul unei conferințe de presă, Diana Buzoianu a vorbit și despre „Legea Mirosurilor”, adoptată din 2020, dar fără norme de aplicare, ca multe alte legi.
„(…) Una dintre cele mai mari probleme în momentul de față între instituțiile din România este că nu colaborează între ele. Avem Parlamentul, avem Executivul, teoretic Executivul ar trebui să pună în aplicare legile care vin din Parlament. În mod real, de cele mai multe ori, cea mai ușoară metodă de a bloca o lege care a trecut prin Parlament și de care Executivul nu este mulțumit sau nu este interesat, cea mai ușoară metodă este să nu dai normele de aplicare. Și se întâmplă frecvent. De aceea avem legi care pe hârtie arată foarte bine, dar apoi, de fapt, în viața reală a românilor, nu se regăsesc. Ce se poate face? Este să punem presiune publică, să arătăm, să cerem în mod expres. (…) Nu este singura lege pe mediu care nu are norme de punere în aplicare. Din păcate, este o metodă clasică de a bloca aplicarea legislației”, a adăugat Diana Buzoianu.
În altă ordine de idei, Uniunea Salvați România și-a promovat noua siglă a partidului, noul brand „USR.”, o schimbare prin care vrea să-și arate mai clar identitatea și elementele în care aceștia cred, respectiv consecvență, hotărâre, determinare, făcându-se referire în context și la proiectele inițiate de USR, cu impact asupra calității vieții oamenilor, pentru care parlamentarii se luptă să fie votate și implementate.
În cadrul conferinței de presă , președintele USR Ialomița, Octavian Săvoiu, susținea faptul că în ultimii ani dezamăgirea oamenilor cu privire la partidele politice este destul de importantă, iar această dezamăgire se va vedea în 2024, la vot.
Astfel, USR încearcă să-și convingă electoratul de faptul că ieșirea de la guvernare a fost „o decizie demnă și necesară” la momentul respectiv, iar lupta cu sistemul și oamenii lui va continua prin parlamentari, prin aleșii locali, prin toate metodele legale, chiar dacă resursele sunt oarecum limitate.
De asemenea, reprezentanții USR speră că în 2024 vor fi mai puternici, că aleșii locali vor rezista presiunilor, mai ales a celor create de lipsa finanțărilor pe anumite proiecte, și vor rămâne în continuare alături de ei și de valorile susținute de USR.
„Cetățenii trebuie să aibă încredere că se poate face și o altfel de politică. Din păcate, ei nu mai cred că lucrurile se mai pot mișca în direcția bună, indiferent cine va veni la guvernare. Lucrurile se pot mișca, însă. (…) Din fericire, avem încă primari și vom putea arăta în 2024 realizările lor. Și vă spun că lucrurile merg din ce în ce mai bine acolo unde sunt primari USR. Chiar dacă sunt unele blocaje la nivel financiar (…)”, este de părere și deputatul Alin Apostol, secretar al Comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului.