Ialomița: Situație epidemiologică, 26 martie. A fost avizat un nou spaţiu de carantinare cu 488 de locuri
La data de 26.03.2020, în județul Ialomița, conform raportului operativ al Direcţiei de Sănătate Publică situaţia se prezintă astfel:
- 77 de persoane se află în carantină
- 2551 persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.
De asemenea, informăm despre faptul că la nivel de judeţ a fost identificat şi avizat, conform normelor DSP, un nou spaţiu de carantinare, acesta având o capacitate totală de 488 de locuri.
Informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate şi numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar la nivel central.
In vederea prevenirii şi răspândirii COVID-19 poliţiştii şi jandarmii desfăşoară misiuni specifice. Astfel, de la intrarea în vigoare a Ordinelor Militare au fost aplicate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean 407 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 740000 lei şi 13 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 25700 lei de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean.
Readucem în atenţia publică faptul că, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358.