Ialomița: Și-a bătut soția până a omorât-o

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BUCUR MARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

În cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 12.11.2016, pe fondul unor altercaţii verbale, inculpatul Bucur Marius a aplicat soţiei sale B.C.I. mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona abdominală şi toracică, lovituri care i-au produs leziuni traumatice ce au dus la decesul acesteia în data de 15.11.2016.

Faţă de inculpat s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 29.11.2016.

La data de 29 noiembrie 2016, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a inculpatului Bucur Marius, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea formulată fiind admisă.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie, să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat de presă: PT Ialomița