Ialomița: Se majorează cuantumul premiilor de excelență. Premiile vor fi acordate și echipajelor!
Începând de anul trecut, Consiliul Județean Ialomița a decis să acorde premii de excelență unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din județul Ialomița (școli gimnaziale sau licee), indiferent de tipul de învățământ (teoretic, vocațional sau tehnologic), care fac dovada unor rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare.
Astfel, conform regulamentului, a fost acordată suma de 270 lei elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare, mai precis locul I/medalia de aur la probele individuale la olimpiadele județene pentru care se organizează și faza națională a acelei olimpiade școlare.
De asemenea, acest tip de grant a fost acordat și cadrelor didactice îndrumătoare ale elevilor care au obținut locul I/medalia de aur la probele individuale la olimpiadele județene.
Autoritățile județene au de gând să extindă programul și să majoreze cuantumul premiilor.
„Săptămâna aceasta am transmis către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ un draft de metodologie pentru acordarea premiilor de excelență la olimpiadele județene care au și fază națională, continuarea programului din 2016. Această metodologie a fost primită cu multă bucurie în școli, pentru că sunt elemente foarte importante ca noutate. Mai precis, propunerea este ca acel cuantum al premiilor să fie mult peste. Adică 500 lei față de 270 lei, aceeași sumă fiind propusă și pentru cadrele didactice îndrumătoare. De asemenea, un alt element de noutate este acela că anul acesta vom premia și echipajele, care au de la 2 la 10 membri. Vizează în special competițiile sportive, înseamnă 27 de competiții ce presupun echipaje care au de la 2 la 10 membrii. Deci vor fi premiați și echipajele și profesorii antrenori”, a declarat Cătălin Grigore, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița.