comenzi la domiciliu cliseru.ro

Ialomița: Șase noi contracte de finanțare semnate prin Asociația de Dezoltare Intercomunitară

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
05/03/2019 | Locale Ialomita

Luni, 25 februarie, la Consiliul Județean Ialomița, au fost semnate alte șase contracte de finanţare din cadrul Programului Judeţean de Dezvoltare Locală, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa.

ADI îşi propune să sprijine proiectele de infrastructură de interes local, de dimensiuni reduse ca volum, care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate din cadrul altor programe de finanţare nerambursabilă. Până în prezent au fost depuse 31 de proiecte, din care 18 sunt finanțate, 6 sunt în evaluare, iar 7 sunt respinse.

Șase proiecte dintre cele 18 au fost semnate luni de Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, împreună cu Daniel Ganea, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa (A.D.I.).

Este vorba despre Colelia, Cosâmbești, Maia, Stelnica, Valea Ciorii și Valea Măcrișului U.A.T. Colelia îşi propune amenajarea trotuarelor pe strada Primăriei din comuna Colelia. Valoarea totală a proiectului este de 279.590,61 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 199.413,61 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 80.177,00 lei.
U.A.T. Cosâmbeşti își propune modernizarea străzii Salcâmilor din comuna Cosâmbeşti. Valoarea totală a proiectului este de 285.626,80 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 85.626,80 lei.

U.A.T. Maia a solicitat sprijin financiar pentru ”Extindere rețea de canalizare pe strada Mare, Comuna Maia, Jud.Ialomița”. Valoarea totală a proiectului este de 426.565,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 226.565,00 lei.

U.A.T. Stelnica vrea racordarea la sistemul de canalizare menajeră în toată comuna. Valoarea totală a proiectului este de 294.388,51 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 94.388,51 lei.

U.A.T. Valea Ciorii îşi propune amenajarea trotuarelor de pe strada Mihai Eminescu în lungime de 1.600 metri liniari, sat Valea Ciorii, comuna Valea Ciorii. Valoarea totală a proiectului este de 267.124,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 67.124,00 lei.

U.A.T. Valea Măcrişului va amenaja un teren de sport, alei principale şi gardul Şcolii Gimnaziale Valea Măcrişului. Valoarea totală a proiectului este de 618.630,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 418.630,00 lei.

Totodată, o cerere de finanţare depusă de U.A.T. Miloşeşti cu privire la realizarea de foraje pentru sistemul de alimentare cu apă în comuna Miloșești, județul Ialomița, a fost acceptată în vederea finanţării prin Programului Judeţean de Dezvoltare Locală urmând să fie semnat contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 258.136,36 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 168.987,10 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 89.149,26 lei.

„Suntem singurul Consiliu județean din țară care finanțează astfel de proiecte printr-o Asociație de dezvoltare locală și pot să vă spun că este un proiect de succes. (…) Suntem la început, posibil să mai existe și mici probleme de corectat, tocmai de aceea i-am invitat pe beneficiari să facă propuneri de îmbunătățire a ghidului solicitantului, întrucât ne dorim ca și în acest an să finanțăm aceste proiecte”, a declarat Victor Moraru, președintele C.J. Ialomița, în cadrul unei conferințe de presă susținute cu acest prilej.

Niţă Nichita, primarul comunei Colelia, a apreciat că aceste finanțări sunt foarte binevenite, însă a avut o propunere pentru reprezentanții Asociației, și anume ca ghidul de finanțare să nu mai fie atât de stufos, procedurile să fie mult mai simplificate, pentru ca autoritățile locale să poată accesa mai repede aceste fonduri.

Trebuie menționat că cele șapte proiecte respinse sau la care s-a renunțat de către beneficiar sunt la Perieți (proiectul cu pubelele), la Reviga (întreținere drumuri – nu se încadra în ghidul solicitantului), Țăndărei (sisteme de supraveghere video – nu a dovedit că nu are datorii la bugetul de stat), un proiect comun al localităților Căzănești, Munteni Buzău, Andrășești, Sărățeni (neîncadrarea în ghidul solicitantului, nu au făcut dovada că pot susține cofinanțarea de 10%, dar și alte motive – există și un proces deschis în acest sens), la Fetești (proiect pentru reabilitarea pieței – au omis depunerea cererii), Gârbovi (au omis depunerea bugetului), Gura Ialomiței (nu s-a încadrat în ghidul solicitantului).

La eveniment au participat Popescu Bogdan, primarul comunei Cosâmbeşti, Zamfir Marian, primarul comunei Maia, Decu Fănica, primar al comunei Stelnica, Mihaela Roșu, viceprimar al comunei Valea Ciorii şi Bobeş Mihail, primar al comunei Valea Măcrişului.