Ialomița: Sărbătorile de iarnă și sezonul rece sunt în atenția poliției, pompierilor, jandarmilor și prefecturii

Reprezentanții structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Poliție, Jandarmerie, Pompieri, dar și Prefectură au susținut joi, 21 decembrie, o conferință de presă comună în vederea prezentării măsurilor luate pentru asigurarea protecției cetățenilor în perioada Sărbătorilor de iarnă 2017-2018, dar și măsurile luate pentru sezonul rece.

„Lucrurile sunt sub control. Au fost luate măsuri specifice de către fiecare instituție (…). În ceea ce privește Direcția Sanitară Veterinară, sunt controale în această perioadă care se fac zilnic în locurile în care se taie, se comercializează porci și produse din carne de porc, a fost prelungit programul de activitate al centrelor unde se verifică trichineloza. Din păcate, avem și cazuri de trichineloză la Amara și Ciocârlia, toate depistate prin laboratoarele proprii ale DSVSA. De asemenea, DSP verifică pe zona lor de competență, Protecția Consumatorilor la fel, sunt programe zilnice de controale, fiind prelungit programul de lucru pentru a se putea prelua toate sesizările cetățenilor până la ora 19.00. În mare, măsurile sunt foarte clare și există o colaborare foarte bună între instituții. În ceea ce privește situația pe timpul sezonului rece, suntem pregătiți foarte bine, avem o bază de date foarte bună, care ne va ajuta dacă va fi nevoie de intervenții. Avem identificate până la acest moment 190 de persoane dependente de oxigenoterapie și este pentru prima dată când se evidențiază aceste persoane, 141 de dializați la centrul de specialitate, 15 la stația de la spital, iar gravide sunt 228 cu sarcini avansate, lunile a 8-a, a 9-a. Cifrele sunt în dinamică. Referitor la activitățile specifice de deszăpezire, am luat toate măsurile, avem un program adoptat în CJSU și pe toate UAT-urile. Sunt contracte de deszăpezire pe Drumurile Naționale, la fel și pe Drumurile Județene, sunt stocuri de materiale antiderapante. La nivelul UAT-urilor, sunt 26 de primării care deszăpezesc cu forțe proprii, 11 care merg pe variantă mixtă, iar 29 care au contracte cu firme specializate”, a declarat prefectul județului, Gigi Petre.

Perioada Sărbătorilor de iarnă ar trebui să constituie un prilej de bucurii şi emoţii. Cu toate acestea, în timp ce oamenii de bună credinţă sunt preocupaţi de cumpărăturile aferente acestei sărbători, infractorii se agită pentru propriile „achiziţii”. Aglomeraţia din pieţe, magazine și mijloace de transport în comun favorizează activitatea acestora.

Din dorinţa de a asigura sărbători liniştite, Poliţia recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, să îşi supravegheze în permanenţă genţile şi sacoşele de cumpărături şi să îşi parcheze maşina, pe cât posibil, în zonele special amenajate şi iluminate şi, bineînţeles, să ţină cont de faptul că obiectele tentante, lăsate la vedere în autoturism, reprezintă adevărate “cadouri” pentru hoţi.

De asemenea, pentru mai multă siguranţă, să evite să achiziţioneze bunuri de la vânzători ambulanţi şi să se gândească la faptul că acestea ar putea proveni din comiterea unor infracţiuni sau că nu corespund din punct de vedere calitativ.

Nu în ultimul rând, pentru siguranţa dumneavoastră şi a familiilor dumneavoastră, vă reamintim că este extrem de periculos să urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice.

Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE PRIORITATE !

„În perioada sărbătorilor de iarnă, Crăciun, Revelion, Bobotează, sunt organizate o serie de activități la care va participa un public numeros. Tot în această perioadă se va înregistra o creștere a valorilor de trafic rutier, dar și o accelerare a activităților comerciale. În plus, în perioada 21-22 decembrie, sunt organizate activități comemorative, ceremoniale religioase, depuneri de coroane. Noi suntem angrenați cu toate efectivele în menținerea ordinii și liniștii publice. O zonă importantă pe care trebuie să o acoperim în perioada sezonului rece este și limitarea efectelor unor fenomene meteo nefavorabile. Avem experiența anilor trecuți, lucrătorii din cadrul IPJ Ialomița sunt instruiți în acest sens, suntem organizați să ne îndeplinim misiunile când situația o impune, iar colaborarea între instituții este foarte importantă în astfel de situații. O altă zonă o reprezintă siguranța pe căile rutiere, unde desfășurăm activități împreună și cu alte instituții. Nu în ultimul rând, urmărim activitățile de comercializare a articolelor pirotehnice, dar și pentru identificarea persoanelor vulnerabile, din zone izolate, bătrâni, bolnavi, gravide cu sarcina avansată, a celor care au nevoie de dializă, de ventilație cu oxigen, pentru a putea interveni mai repede atunci când au nevoie de noi”, a afirmat comisar șef de poliție Cristian Ivan, inspector șef al IPJ Ialomița.

Această perioadă din an se evidențiază prin diversitatea și multitudinea evenimentelor cultural-artistice specifice sărbătorilor de iarnă, târguri, manifestări religioase asociate sărbătorilor Crăciunului, datini, obiceiuri, la care participă un număr mare de persoane. Deși nu există indicii că România ar fi vizată de entități teroriste, cazurile de atentate comise în țările vest-europene, precum și propaganda continuă a organizațiilor teroriste impun adoptarea unor măsuri specifice pentru contracararea unor astfel de acțiuni, îndeosebi pe parcursul desfășurării manifestărilor publice sau în zonele cu aglomerări de persoane. Totodată, temperaturile minime prognozate, în asociere cu alte posibile manifestări ale vremii, specifice în această perioadă, ninsori abundente, viscol, pot constitui premise ale unor situații de risc major pentru siguranța populației și pentru desfășurarea normală a activităților sociale și economice.

„Suntem în măsură să gestionăm orice situație care ar putea apărea. Am luat o serie de măsuri suplimentare, în special în zonele aglomerate și stațiunea Amara. Dacă va fi nevoie, în funcție de solicitări, vom suplimenta efectivele noastre, cu efective ale Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, competentă teritorial (…)”, a declarat colonel Răzvan Salaoru, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

În ceea ce privește Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” Ialomița, aceștia lucrează pentru identificarea spațiilor de alimentație publică ce organizează mese festive cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Revelion. La acestea, dar și la alte categorii de obiective la care se poate înregistra o afluență mare de persoane în perioada următoare (hoteluri, pensiuni turistice și agroturistice, supermarket-uri, hypermarket-uri, tabere de copii, lăcașuri de cult și ansambluri mânăstirești), se desfășoară controale de prevenire care vizează modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriași sau de către administratorii/proprietarii spațiilor.

De asemenea, inspectorii de prevenire desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor și a materialelor, precum şi pentru asigurarea primei intervenții în caz de incendiu.

„Acordăm o atenție deosebită organizării, cu respectarea prevederilor legale, a jocurilor de artificii și comercializării articolelor pirotehnice. Tot pe linie preventivă, am transmis către administrațiile locale măsurile de prevenire a incendiilor ce trebuie cunoscute și respectate de cetățeni în perioada următoare, care vor fi afișate la punctele de informare preventivă din localități, dar vor fi diseminate și cu ajutorul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, care au fost angrenate în acțiuni preventive. (…) Pe linie operațională, în zonele și localitățile unde vor avea loc manifestări publice de amploare sau cu risc, specifice sărbătorilor de iarnă, au fost angrenate toate structurile cu responsabilități în domeniu, cu precădere reprezentanții autorităților administrației publice locale, pentru realizarea măsurilor de protecție și intervenție. În plus, la nevoie, se va asigura prezența echipajelor de intervenție la evenimentele de amploare, la care este așteptat un număr mare de cetățeni, pentru realizarea rapidă a unor dispozitive operative în cazul apariției unor situații de urgență. Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii judeţului să petreacă în linişte trecerea în noul an”, a precizat locotenent colonel Laurențiu Bâcu, șeful ISU Ialomița.

Recomandări pentru cetățeni pe timpul sărbătorilor de iarnă:

–  Nu folosiți artificiile la o distanță mai mică de 50 de metri de blocurile de locuit sau gospodării;

–  Nu lăsaţi la îndemâna copiilor chibrituri, brichete sau lumânări, supravegheaţi-i cu atenţie şi nu-i lăsaţi singuri în casă;

–  Nu lasați copiii să aprindă lumânări în bradul de Craciun, să folosească petarde, artificii sau pocnitori;

–   Asiguraţi-vă că petardele şi pocnitorile interzise prin lege nu vor fi utilizate şi explicaţi copiilor riscurile la care se expun cât şi tragediile pe care le pot produce acestea.

În unităţile unde se organizează Revelionul:

  • este admis numai numărul de persoane conform cu capacitatea maxim admisă;
  • vor fi asigurate culoare şi căi de evacuare libere, marcate şi iluminate corespunzător;
  • se asigură o bună funcţionare a tuturor mijloacelor de apărare împotriva incendiilor;
  • se utilizează în mod corespunzător instalaţiile electrice de iluminat şi forţă aferente clădirilor, evitându-se suprasolicitarea acestora sau supradimensionarea siguranţelor fuzibile din tablourile electrice;
  • se întocmesc şi se afişează planurile de evacuare pentru sălile cu mai mult de 50 de locuri;
  • folosirea aparatelor electrice pentru pregătirea preparatelor culinare se va face cu respectarea strictă a normelor de exploatare;
  • maşinile de gătit, grătarele, aragazele, cuptoarele şi celelalte utilaje care degajă temperaturi ridicate se vor amplasa la o distanţă de cel puţin 1,5 m faţă de elementele combustibile ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi.