Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ialomița: Șapte UAT-uri au semnat contractele de finanțare pentru proiectele depuse la ADI https://wp.me/p49Kdo-cNs

Ialomița: Șapte UAT-uri au semnat contractele de finanțare pentru proiectele depuse la ADI

În urmă cu aproximativ un an s-a luat decizia finanțării unui program județean de dezvoltare a infrastructurii, în paralel cu înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. Dacă inițial au existat rezerve cu privire la funcționalitatea lui, acum s-a ajuns în stadiul semnării contractelor de finanțare cu șapte reprezentanți ai primăriilor din județ, pentru proiectele depuse la Asociație. Astfel, primarii din Jilavele, Roșiori, Drăgoești, Perieți, Traian, Săveni, Giurgeni au semnat joi, 1 noiembrie, contractele, Asociația finanțând aceste proiecte până la suma de 200.000 lei fiecare, în mediul rural, și 300.000 lei în mediul urban.

„Principiul pe care noi l-am folosit în acordarea acestor finanțări a fost primul venit, primul servit, asta și datorită faptului că bugetul alocat de noi, de 5 milioane lei, este insuficient pentru infrastructura necesară de la acest moment, însă, dacă reușim ca acest proiect să-l continuăm în fiecare an, cu certitudine aproape toate localitățile care au aderat la această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară vor putea fi beneficiare ale acestor finanțări. (…) Vreau să fie convinși că sprijinul Consiliului Județean Ialomița îl vor avea permanent și în implementarea acestor proiecte. Atrag însă atenția, ca de fiecare dată, că trebuie să respectăm cu strictețe prevederile legii, prevederile ghidului solicitantului, pentru ca acești bani publici să fie cheltuiți în conformitate cu regulile stabilite. Am convingerea că proiectele au fost temeinic analizate, iar decizia finală a fost a cetățenilor din localitățile respective. Cred că toate proiectele colegilor primari pornesc de la nevoile cetățenilor. Sperăm ca după cele șapte proiecte pe care le semnăm astăzi să urmeze și altele. Noi avem pentru anul 2018 posibilitatea să finanțăm în jur de 20 – 25 de proiecte în cadrul acestui program, în funcție de solicitanți. Pentru mediul rural, ADI finanțează proiecte de până la 200.000 lei, iar pentru mediul urban, finanțează proiecte până la 300.000 lei. Pot fi beneficiari ai acestor finanțări doar autoritățile care sunt afiliate la această Asociație. La acest moment, majoritatea primăriilor sunt asociate cu ADI. Să sperăm că vor veni și celelalte”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Potrivit directorului ADI Ialomița, Daniel Ganea, comuna Drăgoești a depus un proiect spre finanțare pentru reabilitarea drumurilor din localitate (3,4 km), în valoare de 200.000 lei (10% cofinanțare localitate), plus diferența supoprtată din bugetul local, comuna Jilavele dorește să înființeze un teren de minifotbal în incinta școlii, suma solicitată fiind tot de 200.000 lei, partea de cofinanțare fiind de 10%, primăria Roșiori dorește repararea acoperișului primăriei, comuna Traian solicită fonduri pentru realizarea unui teren multifuncțional în incinta Liceului Tehnologic din localitate, primăria Săveni dorește reabilitarea drumurilor din localitate, suma necesară fiind de peste 600.000 lei, însă solicitarea de fonduri de la ADI este de doar 200.000 lei, diferența fiind suportată din fondurile bugetului local, comuna Perieți dorește fonduri pentru achiziția a 1.000 de pubele, suma solicitată fiind de 120.000 lei, iar primăria Giurgeni dorește să realizeze trotuare în localitate.

În perioada următoare și primăria Alexeni va semna un contract de finanțare, existând discuții și cu primăriile Fetești, Bucu, Amara, Căzănești, în prezent lucrându-se la documentație.

Ceilalți primari sunt invitați să întocmească proiecte, pentru că mai sunt bani prevăzuți, peste 70% din sumă nefiind accesată. Toți primarii care au fost prezenți la semnarea contractelor au fost de acord că acest program este unul bun, iar ghidul solicitantului este foarte bine alcătuit, astfel încât să nu lase loc de interpretări. Unii dintre ei au reclamat, însă, faptul că în cadrul altor programe, cum este PNDL, întâmpină tot felul de probleme, creându-se oarece discriminări între administrațiile publice locale când este vorba despre obținerea punctajelor.

Legat de unitățile administrativ-teritoriale care au fost acceptate la finanțare cu proiectele depuse la Asociație, trebuie spus că dacă nu vor respecta condițiile impuse vor returna fondurile.
Adăugăm faptul că fosta ADIL a fuzionat cu ADI, iar primarii care făceau parte din vechea asociație au fost preluați automat în noua asociație. Trei dintre ei, însă, au dorit să se retragă, respectiv Urziceni, Ciulnița și Ion Roată, iar alții care nu făceau parte din vechea asociație și-au manifestat dorința de a deveni membri în noua asociație.

Loading...