Ialomița: Rezultate sub așteptări la simularea Evaluării Naționale. Procentul notelor sub 5 este considerabil
Rezultatele simulării Evaluării Naționale din martie 2026, centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, evidențiază dificultăți semnificative în rândul elevilor de clasa a VIII-a, în special la proba de matematică.
La nivelul județului Ialomița, 63 de unități de învățământ au participat la simulare, însumând 1.396 de elevi, în timp ce alte 16 școli, cu un total de 523 de elevi, nu au luat parte la această etapă. În total, simularea a vizat 1.919 elevi.
Datele arată că la matematică au fost prezenți 1.248 de elevi, în timp ce 148 au absentat, iar a limba și literatura română s-au prezentat 1.261 de elevi, iar 135 au lipsit.
Rezultatele obținute ridică, însă, multe semne de întrebare. Doar 57,81% dintre elevi au obținut note peste 5 la limba română, în timp ce la matematică procentul scade la 46,79%.
Mai mult, procentul notelor sub 5 este considerabil: 42,19% la limba română și 53,21% la matematică
Aceste cifre confirmă faptul că matematica rămâne disciplina cu cele mai mari dificultăți pentru elevii ialomițeni.
În ceea ce privește mediile generale, doar 52,46% dintre elevi au reușit să obțină o medie peste 5, ceea ce indică un nivel de pregătire modest înaintea examenului din vară.
Un aspect pozitiv îl reprezintă existența unei note maxime. Un elev de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Urziceni a obținut nota 10 la matematică, performanță care demonstrează că excelența este posibilă, chiar dacă rămâne un caz singular.
Pentru unitățile de învățământ care nu au organizat simularea în prima etapă, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat o sesiune specială în perioada 20–22 aprilie 2026. Participarea va fi decisă la nivelul fiecărei școli.
Simularea Evaluării Naționale rămâne un instrument esențial pentru măsurarea nivelului de pregătire al elevilor și pentru ajustarea strategiilor didactice. Rezultatele din acest an arată clar nevoia de intensificare a pregătirii, în special la matematică.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița încurajează elevii și profesorii să trateze această etapă ca pe un punct de plecare pentru îmbunătățirea performanțelor, în perspectiva examenului final.
