Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Ialomița: Rezultate simulare Evaluare Națională https://wp.me/p49Kdo-dtX

Ialomița: Rezultate simulare Evaluare Națională

La nivel județean, elevii claselor a VII-a și a VIII-a au susținut proba de simulare a Evaluării Naţionale la limba și literatura română în data de 11.03.2019 și la matematică în data de 12.03.2019. Probele s-au desfășurat conform Procedurii MEN privind organizarea și desfășurarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național în anul școlar 2018-2019, Nr. 2472/05.03.2019 și au avut ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen național și optimizarea rezultatelor obținute.

Din totalul de 2253 elevi înscrişi la clasa a VII-a, 2119 au susţinut proba la limba română (134 absenţi); 1373 de elevi au obţinut note peste 5,00 (64.79% din participanţi). La matematică, au susţinut proba 2114 elevi (139 absenţi); 833 de elevi (39,40%) au obţinut note peste 5,00.

Din 2171 elevi înscrişi la clasa a VIII-a, 2060 au susţinut proba la limba română (111 absenţi); 1411 elevi au obţinut note peste 5,00 (68.50%). La matematică, au susţinut proba 2050 elevi (121 absenţi); 755 de elevi (36,83% din participanti) au obţinut note peste 5,00.

La nivelul unităților de învățământ se elaborează un plan de acțiune cu măsuri de remediere acolo unde acest lucru se impune, activitatea acestora fiind monitorizată de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița.