Ialomița: Puncte de prim ajutor pentru perioada caniculară
Astăzi, 04.08.2017, membrii Grupului de Suport Tehnic specializat pe temperaturi extreme specifice caniculei s-au întâlnit în şedinţă extraordinară ca urmare a atenţionărilor meteorologice referitoare la temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat precum şi referitor la prognoza pentru perioada următoare.
Şedinţa a fost condusă de către preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, domnul prefect Gigi Petre, care a informat membrii prezenţi asupra măsurilor dispuse de către directorul DSP Ialomiţa, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean de Coordonare a Situaţiilor de Urgenţă determinate de Calamităţi Naturale (caniculă).
Astfel, la nivelul autorităţilor locale au fost înfinţate puncte de prim ajutor la care oamenii pot apela cu încredere, în următoarele locaţii:
- Slobozia – 4 puncte: Casa de Cultură Municipală, Muzeul Judeţean, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Dispensar Medical Bora.
- Urziceni – 1 punct: Clubul Sindicatelor.
- Ţăndărei – 1 punct: Consiliul Local.
- Feteşti – 6 puncte: Farmacia Anisa, Farmacia Lelia – ambele locații, Dispensar medical Colonişti, Piaţa Agroalimentară, Farmacia Cris – Crin.
- Amara – 7 puncte: Primărie, Hotel Ialomiţa, Hotel Parc, Hotel Lebăda, Dispensar Uman, Farmacia Florai, Farmacia SC Allyfarm.
- Axintele – 1 punct: Cabinet Medical Dr. Cocoş Constantin.
- Colelia – 1 punct: Cabinetul de Asistenţă Medicală Comunitară.
- Cosâmbeşti – 2 puncte: Dispensar Medical Gimbăşani, Dispensar Medical Cosâmbeşti.
- Căzăneşti – 2 puncte: Primărie, Dispensar Uman.
- Gheorghe Lazăr – 2 puncte: Primărie, SC Vlase SRL.
- Grindu – 1 punct: Cămin Cultural.
- Griviţa – 1 punct: Primărie.
- Maia – 1 punct: Dispensar Uman.
- Mihail Kogălniceanu – 2 puncte: Cabinet Medical Dr. Mitrescu Mădălina, Farmacia Lavanda Mey Farm.
- Reviga – 2 puncte: Dispensar Uman, Cămin Cultural.
- Rovine – 1 punct: Cămin Cultural.
- Crunţi – 1 punct: Cămin Cultural.
- Mircea cel Bătrân – 1 punct: Cămin Cultural
- Roşiori – 1 punct: Primărie.
- Sfântu Ghoerghe – 2 puncte: Primărie, Cămin Cultural.
- Săveni – 2 puncte: Primărie, Dispensar Uman.
- Sineşti – 1 punct: Cabinet Medical Dr. Ester Elena.
- Sudiţi – 1 punct: Dispensar Uman.
- Traian – 3 puncte: Cabinet Medical Dr. Iordache Jenica, Cabinet Medical Dr. Nicolae Ana – Maria, Birou Asistent Medical Comunitar.
Prin grija autorităţilor publice locale se va asigura accesul permanent între orele 09.00 – 20.00 în locaţiile în care aceste puncte au fost înfinţate.
Încă de la debutul sezonului estival, ISU Ialomița a luat măsura transmiterii măsurilor specifice perioadelor caniculare, către autoritățile publice locale, urmând ca acestea să fie retransmise în vederea diseminării informaţiilor către populaţie.
Preşedintele C.J.S.U. Ialomiţa a informat că în perioada 03 – 06.08.2017 se desfăşoară a 50-a ediţie a festivalului TROFEUL TINEREŢII în localitatea Amara, unde sunt prognozate peste 1.000 de persoane participante, fapt pentru care trebuie acordată o atenţie mărită curculaţiei pe DN 2C, precum şi măsurile specifice fiecărei instituţii pentru acordarea primului ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi asigurarea ordinii şi liniştii publice la locul de desfăşurare a evenimentului, deasemenea face un apel către populație să evite aglomeraţiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00-18.00.